Italia: Şapte milioane de persoane ar putea fi imunizate până la sfârşit de martie; sâmbătă sosesc primele vaccinuri de la AstraZeneca
Şapte milioane de italieni ar putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19 cu cele două doze până la finalul lunii martie, în condiţiile în care în primul trimestru vor sosi jumătate din cantităţile programate iniţial, a afirmat vineri comisarul special al guvernului, Domenico Arcuri, transmite Reuters.
Potrivit responsabilului, primele 240.600 de doze de vaccin produs de AstraZeneca vor ajunge în Italia sâmbătă şi vor fi administrate de săptămâna viitoare doar adulţilor de până în 55 de ani.
Dozele de vaccinuri de la Pfizer şi Moderna vor fi administrate în paralel vârstnicilor de peste 80 de ani şi lucrătorilor cu cea mai mare expunere la risc, precum cadrele medicale.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.