Ministrul Mediului: Până la sfârşitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje din sistemul SGR

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat luni, la Braşov, cu prilejul inaugurării celui de a-l treilea centru ReturRo, că speră ca, până la sfârşitul anului, în magazinele din România să nu mai fie comercializate decât ambalaje din sistemul de garanţie şi retur (SGR), subliniind că deja prin acesta se colectează zilnic 3 milioane de ambalaje reciclabile.
Ministrul a explicat că băuturile care încă se comercializează în ambalaje ce nu fac parte din sistemul SGR sunt de pe stocuri şi sunt în termenul de garanţie şi vor trebui să dispară, însă "sunt deja sute de milioane de astfel de ambalaje SGR puse pe piaţă, fie în depozitul distribuitorilor, fie deja pe rafturile magazinelor".
"Până la sfârşitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje SGR, la fel cum şi, în natură - nu ştiu dacă până la sfârşitul acestui an, dar până la sfârşitul anului viitor, mă aştept să nu mai văd acele câmpuri pline de pet-uri, de ambalaje pline de băuturi. (...) Când vorbim de acest centru ReturRo, discutăm de locuri de muncă verzi nou înfiinţate, de investiţii de milioane de euro în această locaţie şi, mai important, discutăm de o traiectorie pe care ne-am asumat-o şi care este în parametri. În sistemul SGR au fost colectate în decembrie 30.000 de ambalaje, în ianuarie 2 milioane, în februarie în jur de 20 de milioane şi iată că, în martie, discutăm de o creştere exponenţială - aproape 80 de milioane de pet-uri, doze de aluminiu şi sticle. (...) Am reuşit să spargem bariera de 3 milioane de ambalaje colectate pe zi", a anunţat ministrul Mediului.
Conform acestuia, în centrele ReturRo, ambalajele vin fie din HoReCa, fie din micile magazine - unde colectarea se face manual - şi în acestea urmează să fie numărate şi sortate, ambalajele care vin din marile magazine - fiind deja numărate şi presate - nemaiajungând în astfel de facilităţi, ci direct la reciclator.
Potrivit CEO ReturRO, Gemma Webb, centrul de la Braşov va deservi inclusiv judeţele limitrofe.
"Am făcut nişte calcule complexe, iar în luarea deciziei privind deschiderea centrelor am luat în considerare numărul populaţiei, dimensiunea consumului şi o distanţă de transport de 150 de kilometri. Astfel am stabilit locaţiile centrelor şi capacitatea acestora", a spus Gemma Webb, întrebată care au fost motivele care au stat la baza deschiderii centrului de la Braşov.
Centrul ReturRo de Braşov are 3.300 de metri pătraţi, o capacitate de procesare de 241 de milioane de utilităţi anual şi aici au fost înfiinţate 40 de noi locuri de muncă.
Investiţia în întreg sistemul de centre ReturRo, care va avea 10 centre în total, a fost de 86 de milioane de euro, a precizat Webb. AGERPRES / (A - autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, de Crăciun
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h. Potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul 24 decembrie, ora 10:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă şi va ploua î
Program de guvernare/Ministerul Mediului propune eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare
Eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare şi lansarea din 2025 a unui Program naţional de finanţare pentru RVM-uri (automatele de preluare a ambalajelor, n.r.), cu scopul de a crea o mie de puncte noi de colectare pe an, reprezintă una dintre măsurile cuprinse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) în programul de guvernare propus de coaliţia
Prognoză ANM: Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt până de Crăciun
Vremea va fi închisă în Bucureşti în următoarele zile, temporar va ploua şi vor fi intensificări ale vântului, în timp ce maximele termice nu vor depăşi 9 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată luni, valabilă până în ziua de Crăciun. Astfel,
Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei, sub Cod galben de ploi abundente, de marţi până de Crăciun
Zona Olteniei şi cea mai mare parte a Munteniei se vor afla sub o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, până în dimineaţa primei zile de Crăciun. Conform avertizării emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 24 decembrie, ora 2:00 - 25 decembrie, ora
ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa. Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, o
Tulcea: Munţii Măcinului vor fi monitorizaţi video, printr-un proiect ce vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor
Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) va fi monitorizat video începând de anul viitor, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană care vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor pe fondul schimbărilor climatice şi care reuneşte expertiza a 47 de entităţi, organizaţii şi instituţii, din 13 ţări europene şi Taiwan. Parte
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în 13 judeţe, inclusiv în Capitală, luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 13 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Tulcea, Botoşani şi Neamţ, se va semnala ceaţă, ca
Seceta pedologică moderată se va menţine local în sudul şi estul Olteniei (agrometeo)
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii viitoare, iar ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura lent în majoritatea regiunilor agricole, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională d
Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, de sâmbătă seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până duminică dimineaţa. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora
Opt judeţe intră sub atenţionare meteo de vânt puternic; precipitaţii în cea mai mare parte a ţării
Opt judeţe situate în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea vor intra în noaptea de vineri spre sâmbătă sub atenţionare meteo Cod galben de vânt puternic, potrivit unei atenţionări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul 21 dece
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în peste jumătate din ţară, vineri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 30 de judeţe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Olt, Dolj, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hune
Cod galben de ceaţă densă şi depuneri de chiciură în localităţi din 16 judeţe, joi dimineaţa
Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate joi dimineaţa de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, până la ora ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţel
Adoptarea Codului silvic, salutată de ONG-urile de mediu: Măsuri cu impact sistemic pozitiv în viaţa a milioane de oameni
Adoptarea în Parlament a Codului silvic a fost salutată, miercuri, de mai multe ONG-uri de mediu, care au evidenţiat prevederile privind centurile verzi, accesul nerestricţionat în păd
Tulcea: Proiect de refacere a suprafeţei de apă din minidelta Zagăn
Societatea Ornitologică Română (SOR) şi Primăria municipiului Tulcea doresc refacerea luciului de apă din minidelta de la marginea oraşului cunoscută sub numele Zaghen, renaturarea zonei fiind inclusă în proiectul Restoriver, demarat la începutul acestui an. Proiectul derulat de 15 parteneri din şapte state din Europa are ca obiective princip
Romsilva a atras 180 de milioane de lei din PNRR pentru corectarea torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpăduriri
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpădurirea suprafeţelor de fond forestier afectate de calamităţi. "Ca şi în alţi ani,