IGPF: Cantitatea de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară s-a dublat faţă de anul anterior
O creştere de aproximativ 2,2 ori a cantităţii de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară a fost înregistrată în primele 11 luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Au fost găsite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 5.853 tone, care reprezentau: metale - 1.655.605 kg, textile/îmbrăcăminte - 1.057.277 kg, sticlă - 23.270 kg, plastic - 385.056 kg, carton şi hârtie - 165.490 kg, alte materiale precum deşeuri amestecate, mobilier, acumulatori, componente auto, hârtie - 2.566.561 kg.
În perioada similară a anului 2022 au fost descoperite 2.648 tone deşeuri, înregistrându-se astfel o creştere de 2,2 ori.
"Precizăm că, în conformitate cu H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor", se precizează într-un comunicat de presă al IGPF.
În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, organele vamale efectuează operaţiunile vamale, respectiv de control al legalităţii importului, arată sursa citată.
Totodată, conform legislaţiei în vigoare, importul deşeurilor se face pe baza licenţei de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Sănătăţii. Astfel, intrarea în ţară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licenţa de import cu acordul scris al Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii.
Poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.
"În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare", se mai arată în comunicat.
* Peste 51 tone deşeuri oprite la PTF Borş II şi Nădlac II
Poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni au efectuat în perioada 30 iunie - 1 iulie, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri şi calculatoare second hand, materiale plastice, diverse bunuri de la societăţi comerciale din Ungaria şi Marea Britanie, pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51.160 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, menţionează reprezentanţii IGPF. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, de Crăciun
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h. Potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul 24 decembrie, ora 10:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă şi va ploua î
Program de guvernare/Ministerul Mediului propune eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare
Eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare şi lansarea din 2025 a unui Program naţional de finanţare pentru RVM-uri (automatele de preluare a ambalajelor, n.r.), cu scopul de a crea o mie de puncte noi de colectare pe an, reprezintă una dintre măsurile cuprinse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) în programul de guvernare propus de coaliţia
Prognoză ANM: Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt până de Crăciun
Vremea va fi închisă în Bucureşti în următoarele zile, temporar va ploua şi vor fi intensificări ale vântului, în timp ce maximele termice nu vor depăşi 9 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată luni, valabilă până în ziua de Crăciun. Astfel,
Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei, sub Cod galben de ploi abundente, de marţi până de Crăciun
Zona Olteniei şi cea mai mare parte a Munteniei se vor afla sub o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, până în dimineaţa primei zile de Crăciun. Conform avertizării emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 24 decembrie, ora 2:00 - 25 decembrie, ora
ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa. Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, o
Tulcea: Munţii Măcinului vor fi monitorizaţi video, printr-un proiect ce vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor
Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) va fi monitorizat video începând de anul viitor, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană care vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor pe fondul schimbărilor climatice şi care reuneşte expertiza a 47 de entităţi, organizaţii şi instituţii, din 13 ţări europene şi Taiwan. Parte
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în 13 judeţe, inclusiv în Capitală, luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 13 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Tulcea, Botoşani şi Neamţ, se va semnala ceaţă, ca
Seceta pedologică moderată se va menţine local în sudul şi estul Olteniei (agrometeo)
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii viitoare, iar ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura lent în majoritatea regiunilor agricole, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională d
Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, de sâmbătă seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până duminică dimineaţa. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora
Opt judeţe intră sub atenţionare meteo de vânt puternic; precipitaţii în cea mai mare parte a ţării
Opt judeţe situate în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea vor intra în noaptea de vineri spre sâmbătă sub atenţionare meteo Cod galben de vânt puternic, potrivit unei atenţionări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul 21 dece
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în peste jumătate din ţară, vineri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 30 de judeţe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Olt, Dolj, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hune
Cod galben de ceaţă densă şi depuneri de chiciură în localităţi din 16 judeţe, joi dimineaţa
Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate joi dimineaţa de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, până la ora ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţel
Adoptarea Codului silvic, salutată de ONG-urile de mediu: Măsuri cu impact sistemic pozitiv în viaţa a milioane de oameni
Adoptarea în Parlament a Codului silvic a fost salutată, miercuri, de mai multe ONG-uri de mediu, care au evidenţiat prevederile privind centurile verzi, accesul nerestricţionat în păd
Tulcea: Proiect de refacere a suprafeţei de apă din minidelta Zagăn
Societatea Ornitologică Română (SOR) şi Primăria municipiului Tulcea doresc refacerea luciului de apă din minidelta de la marginea oraşului cunoscută sub numele Zaghen, renaturarea zonei fiind inclusă în proiectul Restoriver, demarat la începutul acestui an. Proiectul derulat de 15 parteneri din şapte state din Europa are ca obiective princip
Romsilva a atras 180 de milioane de lei din PNRR pentru corectarea torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpăduriri
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpădurirea suprafeţelor de fond forestier afectate de calamităţi. "Ca şi în alţi ani,