Directorul ABA Crişuri: De câţiva ani, am devenit gunoierii apelor din cauza pet-urilor

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Pásztor Sándor, a declarat miercuri, în şedinţa Colegiului prefectural, că angajaţii ABA au devenit gunoierii apelor, din cauza pet-urilor şi alte materiale plutitoare pe care trebuie să le colecteze regulat, pentru a nu fi transportate de ape peste graniţă.
El a menţionat că în prezent se construiesc în Bazinul Someş şi Bazinul Crişuri opt echipamente de înlăturare a plutitorilor de pe suprafaţa apelor, iar trei dintre acestea vor fi finalizate în cursul acestui an. De asemenea, două astfel de echipamente vor fi montate în următoarele două săptămâni la Oradea şi Satu Mare.
"Cu statul olandez, cu Guvernul României şi prin ONG-uri, am reuşit să obţinem două astfel de echipamente pe care le-am cerut să ajungă în vestul ţării, şi care vin chiar mâine, unul în amonte de Oradea, unul în amonte de Satu Mare. Într-o săptămână, două, vor fi montate. (...) De câţiva ani, suntem, cu cuvinte destul de drastice, gunoierii apelor. Din păcate, dezvoltăm o nouă activitate care înseamnă 30-50 de oameni din efectivul nostru care strâng gunoaie. Problema se amplifică în ultimii ani şi având în vedere poziţia noastră geografică, este una transfrontalieră. Noi, ABA Crişuri, stăm mai bine. Problemele mari sunt pe Bazinul Someşului, pe Tur, Crasna, Someş, Tisa", a declarat directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, în acelaşi timp şi consilier al ministrului Mediului.
El a precizat că avem probleme, atât pe plan naţional, cu acei plutitori care poluează râurile din România, cât şi pe plan transfrontalier.
"Pet-urile sunt rezultate din activitatea umană, în principiu, deoarece, până în ziua de azi, oamenii sunt obişnuiţi să arunce gunoaiele într-o vale. Nici nouă nu ne place să avem ape murdare, dar avem şi componenta transfrontalieră, în vestul ţării, începând din nord, cu Tisa, Someş, Crasna, Tur, Ier, Barcău, Crişul Negru, Crişul Repede, Crişul Alb, toate merg către Ungaria. Colegii din Ungaria culeg aceste materiale plutitoare şi ne prezintă rezultatul acestor activităţi, de multe sute de saci strânşi la câte o viitură", a declarat Pasztor.
Această problemă a fost discutată, anul trecut, în mai multe întâlniri cu partenerii din ţara vecină, atât la Bucureşti, cât şi în Ungaria, în urma cărora s-au demarat investiţii în anumite puncte unde se vor strânge aceste materiale plutitoare.
"Am reuşit să pornim deja câteva proiecte, prin studiile de prefezabilitate, studii de fezabilitate, avize obţinute, aprobate prin minister. În acest an, începem să lucrăm efectiv în teren. În total, pe Bazinul Someş şi Bazinul Crişuri vor fi construite opt echipamente de înlăturare a plutitorilor de pe suprafaţa apelor, din care, anul acesta, trei vor fi finalizate . Plus alte două care vin din Olanda în aceste zile, plus un alt echipament complex, prin proiect transfrontalier, în valoare de 1,6 milioane de euro, lângă Salonta, care este în funcţiune", a precizat Paszor Sandor.
El a mai arătat că deşi nu este o administraţie mare, ABA Crişuri fiind pe locul 10, ca dimensiune, din cele 11 din ţară, însă ca echipare se află printre primele, cu cele mai multe diguri din ţară, cu multe baraje, cu multe lucrări hidrotehnice, iar din acest motiv au fost înregistrate mai puţine inundaţii în judeţul Bihor. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, de Crăciun
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h. Potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul 24 decembrie, ora 10:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă şi va ploua î
Program de guvernare/Ministerul Mediului propune eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare
Eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare şi lansarea din 2025 a unui Program naţional de finanţare pentru RVM-uri (automatele de preluare a ambalajelor, n.r.), cu scopul de a crea o mie de puncte noi de colectare pe an, reprezintă una dintre măsurile cuprinse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) în programul de guvernare propus de coaliţia
Prognoză ANM: Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt până de Crăciun
Vremea va fi închisă în Bucureşti în următoarele zile, temporar va ploua şi vor fi intensificări ale vântului, în timp ce maximele termice nu vor depăşi 9 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată luni, valabilă până în ziua de Crăciun. Astfel,
Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei, sub Cod galben de ploi abundente, de marţi până de Crăciun
Zona Olteniei şi cea mai mare parte a Munteniei se vor afla sub o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, până în dimineaţa primei zile de Crăciun. Conform avertizării emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 24 decembrie, ora 2:00 - 25 decembrie, ora
ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa. Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, o
Tulcea: Munţii Măcinului vor fi monitorizaţi video, printr-un proiect ce vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor
Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) va fi monitorizat video începând de anul viitor, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană care vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor pe fondul schimbărilor climatice şi care reuneşte expertiza a 47 de entităţi, organizaţii şi instituţii, din 13 ţări europene şi Taiwan. Parte
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în 13 judeţe, inclusiv în Capitală, luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 13 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Tulcea, Botoşani şi Neamţ, se va semnala ceaţă, ca
Seceta pedologică moderată se va menţine local în sudul şi estul Olteniei (agrometeo)
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii viitoare, iar ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura lent în majoritatea regiunilor agricole, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională d
Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, de sâmbătă seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până duminică dimineaţa. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora
Opt judeţe intră sub atenţionare meteo de vânt puternic; precipitaţii în cea mai mare parte a ţării
Opt judeţe situate în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea vor intra în noaptea de vineri spre sâmbătă sub atenţionare meteo Cod galben de vânt puternic, potrivit unei atenţionări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul 21 dece
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în peste jumătate din ţară, vineri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 30 de judeţe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Olt, Dolj, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hune
Cod galben de ceaţă densă şi depuneri de chiciură în localităţi din 16 judeţe, joi dimineaţa
Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate joi dimineaţa de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, până la ora ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţel
Adoptarea Codului silvic, salutată de ONG-urile de mediu: Măsuri cu impact sistemic pozitiv în viaţa a milioane de oameni
Adoptarea în Parlament a Codului silvic a fost salutată, miercuri, de mai multe ONG-uri de mediu, care au evidenţiat prevederile privind centurile verzi, accesul nerestricţionat în păd
Tulcea: Proiect de refacere a suprafeţei de apă din minidelta Zagăn
Societatea Ornitologică Română (SOR) şi Primăria municipiului Tulcea doresc refacerea luciului de apă din minidelta de la marginea oraşului cunoscută sub numele Zaghen, renaturarea zonei fiind inclusă în proiectul Restoriver, demarat la începutul acestui an. Proiectul derulat de 15 parteneri din şapte state din Europa are ca obiective princip
Romsilva a atras 180 de milioane de lei din PNRR pentru corectarea torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpăduriri
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpădurirea suprafeţelor de fond forestier afectate de calamităţi. "Ca şi în alţi ani,