Cod galben de caniculă în 24 de judeţe din sudul, estul şi sud-vestul ţării, duminică şi luni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 24 de judeţe, total sau parţial, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă duminică şi luni.
Potrivit ANM, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul Moldovei, iar duminică, 18 iulie, şi în nordul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi ridicat şi în restul teritoriului, duminică local, iar luni izolat. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.meteoromania.ro
** Citeşte şi:
Instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor, până marţi seara
ANM: Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 11 judeţe, până luni dimineaţa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.