'Plantăm fapte bune în România' a împădurit 69 de hectare în această primăvară
Iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat ''Plantăm fapte bune în România'' încheie un nou sezon de împăduriri după două luni de acţiuni de primăvară, când peste 320.000 de puieţi au fost răsădiţi pe o suprafaţă de 69 de hectare, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Mai multe localităţi din 13 judeţe ale ţării vor avea un viitor mai verde şi vor fi ferite de probleme precum seceta şi drumurile înzăpezite, datorită acţiunilor din această primăvară. Prin împăduriri, "Plantăm fapte bune în România" contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului şi la diminuarea poluării, dar şi la reducerea riscului de alunecări de teren şi împiedicarea procesului de eroziune. Speciile plantate - molid, larice, stejar, stejar pedunculat, plop, nuc negru, salcâm, gorun, frasin şi mai multe specii arbustive şi ornamentale - au fost alese pentru a se adapta condiţiilor locale şi pentru a crea ecosisteme stabile, în acord cu proiectele tehnice.
"Chiar dacă vremea a fost de multe ori contrară pregătirii terenurilor (arate, scarificate, curăţate de vegetaţie), iar locaţiile greu accesibile echipelor care au transportat la teren uneltele (motoburghie, cazmale, sape de munte, sârmă pentru pichetarea terenului şi multe altele), entuziasmul şi dorinţa de a planta ne-au ajutat să depăşim cu bine toate încercările din această primăvară şi să ducem la bun sfârşit un nou sezon reuşit de împăduriri", a declarat Aurel Năşulea, inginer silvic în cadrul echipei "Plantăm fapte bune în România".
Este al doilea an în care echipa a fost nevoită să înlocuiască munca voluntarilor cu cea a zilierilor şi a echipamentelor mecanizate, pentru respectarea restricţiilor impuse de pandemie.
"Deşi suntem la a treia serie de acţiuni fără voluntari, încă nu ne-am obişnuit şi nici nu vrem să o facem, cu lipsa acestora de la plantări. Aşteptăm toamna cu speranţa că ne vom bucura din nou de prezenţa lor, de dorinţa lor de a face o faptă bună şi de a învăţa tehnica plantării", a adăugat Aurel Năşulea.
În cei zece ani de activitate, "Plantăm fapte bune în România", susţinută de voluntari şi companii care s-au implicat financiar, a plantat peste 1.841.520 de puieţi pe o suprafaţă totală de 470 de hectare de pădure, în localităţi din 33 de judeţe din ţară. Companiile OMV Petrom, Unilever, Dedeman, FAN Courier şi Holcim au susţinut, prin proiecte importate de mediu integrate politicilor proprii de CSR, mare parte dintre acţiunile de împădurire de primăvară.
Partenerii naţionali ai iniţiativei au fost: OMV Petrom, Unilever, Bergenbier, JYSK şi Dedeman. Alături de ei, s-au implicat financiar: FAN Courier, Holcim, Rompetrol şi SIXT. Au susţinut acţiunile de împădurire şi: Accenture, Atenor, Brenntag, Coca Cola HBC, Daikin, Editura Booklet, Gebruder Weiss, JTI, Kellogs, Lagardere Travel, Leroy Merlin, L'OREAL România, Microsoft şi Pernod Ricard. Partenerii locali ai iniţiativei sunt Litens şi Rotary Club Timişoara.
Pe termen lung, "Plantăm fapte bune în România" va continua acţiunile de împădurire pentru a contribui cât mai intens la îmbunătăţirea mediului înconjurător şi speră că în toamnă va avea voluntarii alături. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.