ANM: Averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în Bucureşti, până duminică dimineaţa
Capitala se va confrunta în zilele următoare cu o instabilitate atmosferică accentuată, iar aversele, descărcările electrice şi intensificările vântului îşi vor face simţită prezenţa până duminică dimineaţa, însă temperaturile vor ajunge şi la 26 de grade, potrivit prognozei publicată joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 mai, ora 10:00 - 19 mai, ora 10:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 - 20 l/mp şi, izolat, 25 l/mp.
Temperaturile maxime vor ajunge joi la 18 - 19 grade, vineri la 24 - 25 de grade, iar sâmbătă la 25 - 26 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 14 grade. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.