logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Juliette Binoche va prezida juriul celei de-a 78-a ediții a Festivalului de la Cannes, în luna mai

Imagine din galeria Agerpres

Actrița Juliette Binoche, una dintre cele mai cunoscute vedete ale cinematografiei franceze în lume și totodată o personalitate angajată, va prezida juriul celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film la Cannes, care va avea loc în perioada 13-24 mai, au anunțat organizatorii evenimentului, potrivit AFP.

Actrița franceză, în vârstă de 60 de ani, îi succede astfel regizoarei filmului ''Barbie'', Greta Gerwig, care a prezidat juriul ediției din 2024. Anul trecut, trofeul Palme d'Or a fost decernat filmului american ''Anora'', regizat de Sean Baker

''Pentru cea de-a doua oară în istoria festivalului, două artiste femei își vor preda această prestigioasă ștafetă'' a președinției juriului, au subliniat organizatorii într-un comunicat. Acest lucru s-a mai întâmplat în anii 1960, când simbolul cinematografiei italiene Sophia Loren i-a succedat Oliviei de Havilland.

Șase decenii mai târziu, odată cu Juliette Binoche, organizatorii celui mai prestigios festival cinematografic din lume au ales una dintre vedetele franceze cele mai cunoscute pe plan internațional, apreciată atât de public, cât și de critică.

Ea este unul dintre puținii artiști recompensați cu trofeele de interpretate atribuite la cele mai importante trei festivaluri cinematografice din lume: premiată la Cannes pentru rolul din ''Copie conforme'', în regia iranianului Abbas Kiarostami, dar și la Mostra de la Veneția și la Berlinală. Totodată, Juliette Binoche este unul dintre puținii actori francezi premiați cu Oscar, în 1997, pentru rolul secundar din filmul ''The English Patient''.

Juliette Binoche, care a colaborat cu cineaștii francezi Jean-Luc Godard și Leos Carax, dar și cu polonezul Krzysztof Kieslowski, canadianul David Cronenberg și austriacul Michael Haneke, este o prezență obișnuită la Festivalul de la Cannes, unde a pășit pentru prima oară pe covorul roșu în 1985, grație filmului ''Rendez-vous'', de André Téchiné, care i-a pus în lumină talentul.

Artistă angajată

''Aștept cu nerăbdare să împart aceste momente de viață cu membrii juriului și cu publicul. În 1985, urcam scările festivalului pentru prima dată, cu entuziasmul și incertitudinea unei tinere actrițe. Nu-mi imaginam că voi reveni peste 40 de ani în acest rol onorific de președinte al juriului. Apreciez privilegiul, responsabilitatea și necesitatea absolută pentru smerenie'', a declarat ea în același comunicat.

Prin desemnarea lui Juliette Binoche în calitate de președinte al juriului, Festivalul de la Cannes alege o artistă-cetățeană angajată, care nu ezită să ia poziții publice de stânga, în favoarea drepturilor omului și ale femeilor din Iran, pe teme ecologice sau pentru persoanele fără documente legale.

Recent, ea a semnat încă un apel - ''Ne ridicăm pentru cultură'' - împotriva tăierilor bugetare prevăzute de guvernul francez în acest sector.

În cadrul mișcării #MeToo, care a repoziționat cinematografia mondială în ultimii ani și n-a scutit nici festivalurile, actrița s-a plasat de partea celor care denunță violențele sexuale. O cunoscătoare a industriei cinematografice din anii 1980-1990, marcați adeseori de omnipotența regizorului, Juliette Binoche a lansat recent un apel adresat bărbaților, cerându-le să rupă tăcerea asupra acestui subiect.

Mai sunt 99 de zile până la deschiderea Festivalului de la Cannes, timp în care organizatorii trebuie să anunțe și numele celorlalți membri ai juriului. Titlurile filmelor selectate în competiția oficială vor fi anunțate la mijlocul lunii aprilie. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 375

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d