logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

În pofida internetului, cubanezii iubesc în continuare foiletoanele radiofonice

Image

Nici internetul, nici serialele TV difuzate pe platformele de streaming nu au reuşit să pună capăt "idilei" dintre cubanezi şi foiletoanele radiofonice, un gen de program audio care este încă foarte viu în această ţară ce a fost cândva avangarda sa în America Latină, informează AFP.

În urmă cu aproape 80 de ani, Cuba a smuls multe lacrimi de la numeroşi latino-americani prin intermediul foiletonului său radiofonic "El derecho de nacer" ("Dreptul de a te naşte"), care conţinea 314 episoade despre povestea tumultuoasă a moştenitoarei unei bogate familii din Havana căzute în dizgraţie, care luptă pentru a avea dreptul de a da naştere copilului ei.

În zilele noastre, "Amores en subasta" ("Iubiri la licitaţie"), difuzat spre sfârşitul dimineţii de Radio Progreso, continuă să îi captiveze pe ascultătorii cubanezi cu o altă poveste, care se desfăşoară în Havana la începutul secolului al XX-lea, scrisă de Joaquin Cuartas, în vârstă de 86 de ani, considerat unul dintre cei mai buni scenarişti ai radiodifuziunii cubaneze.

"Apreciez acest foileton şi mă face să mă simt ca şi cum eu aş trăi în acea epocă", a declarat Alexis Castillo, un ascultător de 54 de ani, nevăzător din naştere, din apartamentul său din Alamar, un cartier din estul Havanei.

"Foiletoanele radiofonice mă fascinează" şi "acesta este ieşit din comun, personajele şi interpretările mă captivează", a declarat Milvia Lupe Leyva, în vârstă de 82 de ani, care locuieşte în vestul capitalei cubaneze.

Cu urechea lipită de radioul pe care fiul ei i l-a adus din Mexic "în urmă cu vreo 20 de ani", această octogenară urmăreşte mai multe foiletoane difuzate de Radio Progreso, un post înfiinţat în 1929 şi considerat un bastion al producţiilor de acest gen în Cuba.

Ascultându-le, "mă simt ca şi cum aş fi regina lumii", a adăugat ea, entuziasmată.

Cubanezii susţin că sunt precursorii foiletoanelor radiofonice difuzate în America Latină: cubanezul Felix B. Caignet (1892-1976) a lansat acest gen cu "El derecho de nacer" în 1948 şi i-a cucerit pe ascultătorii din Argentina, Columbia, Mexic, Venezuela şi chiar din Brazilia, graţie unei traduceri în portugheză.

Într-o perioadă în care platformele ce difuzează conţinuturi video la cerere şi reţelele de socializare captează o bună parte a publicului care urmăreşte programe de divertisment, Alexis Castillo denunţă "clişeul" potrivit căruia foiletonele radiofonice sunt ceva "banal", pentru "femei casnice" sau pentru "persoane cu un nivel cultural scăzut".

"Nu toate foiletoanele radiofonice sunt drame, care pendulează între plânset în hohote şi happy-end. Există multe altele care sunt de natură istorică şi biografică şi care te învaţă multe lucruri", a adăugat acest ascultător, recunoscând totuşi că nu îşi refuză plăcerea de a asculta şi o poveste de dragoste atunci când aceasta "este bine scrisă".

"Tradiţie"

În timpul unei sesiuni de înregistrare la sediul Radio Progreso, unde timpul pare că s-a oprit în anii 1950, Nilas Sanchez, o actriţă în vârstă de 76 de ani, dintre care 50 dedicaţi radioului, şi-a exprimat credinţa în persistenţa acestui gen, întrucât "Cuba are o tradiţie în radio şi o tradiţie de ascultare a foiletoanelor radiofonice".

Directoarea artistică a foiletonului "Amores en subasta", Yumary Cruz, în vârstă de 51 de ani, subliniază că "ingredientele lui Felix B. Caignet - lacrimi, şoapte şi o fericire mereu amânată - sunt în continuare foarte eficiente".

În studioul de înregistrare, unde se transpiră din abundenţă întrucât criza energetică cu care se confruntă Cuba nu permite folosirea aerului condiţionat, actorii îşi dezvoltă personajele, sub îndrumarea naratorului.

Yumary Cruz deplânge totuşi "îmbătrânirea" materialului scris şi plecarea mai multor actori din distribuţia programului, în contextul în care ţara este afectată de cea mai gravă criză a sa migratorie de după Revoluţia din 1959.

În apartamentul lui din Alamar, Alexis Castillo, pasionat de noile tehnologii în pofida faptului că este orb, foloseşte un software pentru nevăzători pentru a înregistra fiecare episod din "Amores en subasta".

Seara, el distribuie un episod pe grupul de WhatsApp pe care l-a creat şi din care fac parte aproximativ 100 de actori, realizatori, producător şi ascultători pasionaţi din diferite regiuni ale ţării.

Astfel, "oamenii care nu au putut să asculte (episodul - n.red.) pentru că lucrau sau pentru că nu au avut curent electric pot să facă acest lucru mai târziu", a explicat el, referindu-se la frecventele întreruperi de electricitate care afectează viaţa de zi cu zi a cubanezilor.

Atunci când un foileton radiofonic se termină, Alexis Castillo îl încarcă integral în "cloud"-ul digital pentru ca fanii din Cuba şi din străinătate să poată să-l asculte. Este vorba despre un serviciu de podcast improvizat, pe care el însuşi l-a denumit "radio a la carte". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Life 05-05-2025 23:36

Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump

Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal

Life 05-05-2025 04:36

SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate

Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase

Life 21-04-2025 00:00

BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul

Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro

Life 20-04-2025 00:00

BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai

Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk

Life 30-03-2025 22:44

SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir

Life 06-03-2025 12:47

Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin

Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &

Life 06-03-2025 10:55

VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris

Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.

Life 04-03-2025 09:56

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu

Life 04-03-2025 09:34

Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori

Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î

Life 03-03-2025 05:46

VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal

Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act

Life 03-03-2025 05:34

VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie

Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (

Life 03-03-2025 05:26

VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal

Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate

Life 03-03-2025 05:05

VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional

Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H

Life 03-03-2025 03:55

VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin

Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p

Life 03-03-2025 02:54

VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație

Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.