Cineastul franco-elen Costa-Gavras se pregăteşte pentru moarte, căreia îi dedică un film angajat

"Ajung la o vârstă la care sfârşitul vieţii mele se apropie", a declarat pentru AFP cineastul franco-elen Costa-Gavras, în vârstă de 91 de ani, care a adăugat că se pregăteşte pentru moarte făcând ceea ce ştie să facă mai bine: un film politic.
Invitat de onoare al Festivalului Lumiere de la Lyon, în sud-estul Franţei, Costa-Gavras, regizorul unor filme precum "Z" şi "L'aveu", a prezentat noul său lungmetraj, "Le Dernier Souffle", care va fi lansat în cinematografe în ianuarie 2025.
Adaptat după o carte a scriitorului şi filosofului Regis Debrey şi a medicului Claude Grange, acest film angajat relatează dezbaterile filosofice despre moarte dintre un practician în îngrijiri paleative (Kad Merad) şi un scriitor (Denys Podalydes).
Celebrul cineast ştie că sfârşitul vieţii sale nu este departe. "Aş vrea să fie bun acest sfârşit", "fără durere, fără dramă, fără o agonie permanentă", a declarat el, regretând totuşi că "nu există toate mijloacele necesare în societatea noastră pentru ca oamenii să aibă parte de un sfârşit bun".
"Moartea ne face să simţim o frică îngrozitoare faţă de ea încă de când suntem foarte mici şi nu vrem să vorbim despre asta. Nu e bine, trebuie să vorbim şi să ne pregătim!", a declarat cineastul.
"De aceea am făcut acest film, pentru mine", a adăugat el la avanpremiera în faţa publicului şi a unei părţi din echipa lungmetrajului "Le Dernier Souffle".
"Mă aflu într-un fel de tulburare imensă" după ce am privit moartea în faţă "destul de senin, destul de uşor", a comentat Denis Podalydes, comparând filmul cu un "carusel extrem de blând".
Născut pe 13 februarie 1933 în Iraias, o localitate din Peninsula Peloponez, Konstantinos Gavras a părăsit Grecia din cauza activismului anti-regalist al tatălui său şi a ajuns la Paris în 1955, la vârsta de douăzeci de ani.
"Sunt foarte mândru de felul în care am fost primit în Franţa. Pentru prima dată, mi s-a spus 'monsieur' ('domnule'). Şi asta a continuat până în ziua de azi", îşi aminteşte Costa-Gavras.
Cineastul franco-elen a fost extrem de emoţionat când a primit sâmbătă premiul special al Festivalului Lumiere de la regizorul american Tim Burton, care i-a lăudat cinematografia "umană, frumoasă şi atentă".
Costa-Gavras s-a făcut remarcat la sfârşitul anilor 1960 cu thrillerele sale politice "Z" (1969), o reacţie la puciul coloneilor din Atena, şi "L'Aveu", bazat pe mărturia lui Artur London împotriva epurărilor comuniste din Cehoslovacia.
De asemenea, a abordat teme precum imigraţia în "Paradis în Vest" (2009), societatea capitalistă în "Puterea banilor" (2012) şi criza financiară din Grecia în "Adulţii din cameră" (2019).
"Este întotdeauna greu să faci un film politic. Îi alungă pe producători şi pe finanţatori", a recunoscut acest maestru al cinematografiei.
Costa-Gavras spune că libertatea creativă de care se bucură i se datorează soţiei sale, Michele Ray Gavras, "care ne-a organizat viaţa în aşa fel încât eu să pot face filmele pe care mi le doream", precum şi "succesului primelor (sale) filme".
Însă Costa-Gavras este convins că "toate filmele sunt politice, nu doar ale mele. Da, sunt angajat, dar toţi suntem angajaţi politic atunci când facem filme!"
"Pentru mine, filmele sunt ca o discuţie pe care o ai cu prietenii în jurul unei mese, aţi băut bine, aţi mâncat bine şi vă spuneţi poveşti. Fiecare încearcă să spună o poveste care îl emoţionează profund", a adăugat regizorul franco-elen.
"Aşa încerc eu să fac filme. Nu cred că există un alt mod de a le face", a mai spus Costa-Gavras.
Mai mult decât tehnica sau estetica, acest artist, care a filmat mult timp alături de grupul său de prieteni, printre care s-au aflat Yves Montand şi Simone Signoret, insistă asupra importanţei actorilor.
"Întotdeauna trebuie să stabileşti o relaţie foarte strânsă cu un actor, astfel încât acesta să devină personajul în care vrei ca el să se transforme. Eu nu regizez actori, colaborez cu ei", a mai spus Costa-Gavras.
Atunci când a fost întrebat dacă îşi dă seama de traseul profesional pe care l-a parcurs, cineastul franco-elen spune că nu priveşte prea mult în urmă. Are deja câteva idei noi, "mai ales că trăieşte într-o lume care s-a schimbat atât de mult şi care este foarte provocatoare în multe privinţe", a spus el, fără să dezvăluie însă mai multe amănunte. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.