Opera literară a lui Franz Kafka, de la moartea căruia se împlinesc 100 de ani la 3 iunie, include nuvele şi numeroase fragmente de astfel de scrieri, trei romane neterminate, jurnale şi corespondenţă. Scriitorul a fost mulţumit de doar câteva dintre lucrările sale pentru a accepta publicarea lor. Majoritatea ediţiilor princeps ale operelor lui Kafka, dar şi scrisori, jurnale şi manuscrise sunt expuse la muzeul dedicat autorului din Praga, "oraşul lui Kafka".

Franz Kafka, una dintre cele mai de seamă personalităţi literare ale secolului XX, a publicat doar la insistenţele prietenilor săi şi nici acest lucru nu s-a întâmplat foarte frecvent. El a ars multe manuscrise înainte de moarte şi a cerut ca tot ceea ce nu putea să distrugă el însuşi să fie distrus în numele lui. Însă, Max Brod, scriitor şi prieten al lui Kafka, a fost cel care a facilitat publicarea postumă a operelor sale, mai întâi de către Editura Schocken din Berlin, apoi de către Editura Mercy din Praga şi, mai târziu, după descoperirea unor scrieri necunoscute anterior, a extins numărul lucrărilor publicate, de către Editura Schocken din New York şi, în acelaşi timp, de către Editura S. Fischer din Frankfurt, Germania, potrivit site-ului Muzeului Franz Kafka din capitala Republicii Cehe, kafkamuseum.cz.

Muzeul Franz Kafka a fost deschis la Praga în vara anului 2005, în clădirea fabricii de cărămidă Herget, situată în cartierul Mala Strana (Lesser Town), pe malul Vltavei. Printre exponate se numără majoritatea ediţiilor princeps ale operelor lui Kafka, scrisori, jurnale, manuscrise, fotografii şi desene, instalaţii 3D, fragmente audiovizuale şi o coloană sonoră creată special pentru expoziţie.

Majoritatea manuscriselor lui Franz Kafka au fost păstrate de familia sa, care le-a predat lui Max Brod. Acesta din urmă a primit, de asemenea, manuscrise de la Milena Jesenska, de care Kafka a fost îndrăgostit.

În ceea ce priveşte epistolele scrise de Kafka, familia sa le deţinea doar pe cele adresate membrilor săi. De asemenea, Brod nu a avut acces la scrisorile scrise lui Felice Bauer, fostă logodnică a lui Kafka. Aceasta le încredinţase editurii Schockner din New York cu cinci ani înainte de moartea ei, în Statele Unite.

În mod similar, Brod nu a avut acces la manuscrisele din primii ani ai lui Kafka, care au rămas în posesia Dorei Diamant, iubită a lui Kafka. În 1933, acestea au fost capturate de Gestapo şi de atunci au rămas de negăsit.

Când, în 1939, Brod fugea din Praga pentru a scăpa de nazişti, a luat cu el manuscrisele lui Kafka în Palestina. Ceea ce a rămas în posesia familiei sale din Praga includea scrisori către membrii familiei şi manuscrisele operelor publicate ulterior "Metamorfoza" şi "Scrisoare catre tata".

Rudele lui Willy Haas, fost jurnalist, critic de film şi scenarist german, care a avut contacte personale cu Franz Kafka şi cu Ernst Polak, soţul Milenei Jesenska, au păstrat epistolele adresate Milenei, publicate sub titlul "Scrisori către Milena", pe care aceasta i le-a dat lui Haas în 1939.

După al Doilea Război Mondial, Brod a depus cea mai mare parte din moştenirea lui Kafka pe care o avea în posesie la Arhiva Bibliotecii Schockner din Tel Aviv. Ulterior, în timpul Crizei Suezului, scrierile au fost transferate la adăpostul oferit de o bancă elveţiană, urmând ca în 1961 să fie predate nepoatei lui Kafka, Marianna Steiner, la Londra. Aceasta din urmă, a încredinţat scrierile Bibliotecii Bodleian din Oxford.

Unele dintre manuscrisele lui Kafka au rămas la colaboratoarea lui Brod, Esther Hoffe. De asemenea, Brod le-a dat câteva dintre manuscrisele considerate mai puţin importante prietenilor şi colaboratorilor săi.

"Pentru maximalistul care a fost Kafka, scrisul a reprezentat lupta lui pentru atingerea celor mai înalte scopuri posibile, o luptă împotriva imposibilului. Aceasta este sursa nemulţumirii neîncetate a lui Kafka faţă de aproape tot ceea ce a scris, motivul pentru care există atât de multe introduceri scurte şi mai lungi pe care nu le-a continuat niciodată, şi totodată motivul pentru care opera sa este atât de fragmentară. Acesta este motivul săptămânilor şi lunilor de luptă zadarnică, fără niciun rezultat, şi aşteptând atât de mult momentul potrivit. Şi apoi perioade euforice de incredibile eforturi şi productivitate. Aceasta este originea criteriilor stricte aplicate operelor altora. Scrisul a fost, în acelaşi timp, mântuirea şi osânda lui, uneori o dulce răsplată, alteori o muncă în slujba diavolului, o sursă de putere şi de chin, de fericire şi deznădejde, un obstacol în călătoria vieţii sale, precum şi un refugiu în vremuri de deznădejde şi înfrângeri", potrivit kafkamuseum.cz.

Scrierile lui Kafka, publicate şi nepublicate, au atras interesul unor specialişti aflaţi în căutarea motivelor care l-au determinat pe autor să respingă anumite pasaje sau chiar lucrări întregi. La rândul lor, editorii au tipărit adesea pasaje tăiate ca addendum la textele pe care Kafka nu le respinsese.

Pentru Kafka, scrisul nu a reprezentat doar o nevoie existenţială, ci şi un subiect de reflecţie neîncetată. El nu se considera un scriitor. Făcea referire la scriitori drept profesioniştii din domeniul literar care scriu în mod regulat sau chiar îşi câştigă existenţa scriind. Kafka îi admira pe astfel de scriitori, "cel puţin în exterior", după cum se arată pe kafkamuseum.cz.

El s-a referit întotdeauna la textele sale drept "scrieri". Faptul de a scrie fără un scop practic, actul de a aşterne cuvinte pe foaie mai degrabă decât rezultatul lor, a devenit curând un impuls primordial, adânc înrădăcinat la Kafka. "Treptat, acesta a înlocuit sau a suprimat alte obiective pentru care el s-a străduit în viaţă - reuşita la locul de muncă, căsătoria, întemeierea unei familii, a avea un copil", potrivit site-ului citat. Şi, pentru că natura sa, simţul datoriei, incapacitatea de a-şi asuma riscuri şi respectul faţă de familia sa nu i-au permis să-şi părăsească locul de muncă, Kafka a fost nevoit să ducă o viaţă dublă, împărţit între biroul de la locul de muncă şi masa de scris, ceea ce a reprezentat "o sursă de chin permanent", conform kafkamuseum.cz.

Deşi Kafka a murit în urmă cu un secol, continuă să rămână un fenomen rar în lumea literaturii, deoarece opera sa stârneşte neîncetat interesul cititorilor din diferite părţi ale lumii şi în special al tinerelor generaţii. Ce anume îi atrage pe aceştia din urmă la scrierile lui Kafka? "Există multe răspunsuri la această întrebare", potrivit Muzeului Kafka. "Pe scurt, îi introduce în lumea în care trăiesc, o lume în care nu se pot baza pe vechile certitudini, în care credinţa în progresul constant i-a dezamăgit; o lume care corodează societăţile umane tradiţionale, îi împinge pe indivizi în singurătate, îi face să se simtă vinovaţi, dar şi să simtă dorinţa de a ieşi din izolarea lor şi de a deveni parte a unei noi societăţi care să reflecte vremurile, de a găsi în ea un cămin spiritual şi ordinea de a trăi şi de a muri", potrivit kafkamuseum.cz.

La data de 3 iunie 2024 se împlinesc 100 de ani de la moartea scriitorului Franz Kafka. Autor de limbă germană, descoperit de public şi apreciat îndeosebi după decesul său prematur, survenit la doar 40 de ani, în Austria, însă cu o puternică influenţă asupra unor autori postbelici de renume, Franz Kafka a lăsat în urma sa atât opere care figurează printre cele mai importante scrieri din proza modernă, cât şi un stil caracteristic al scriiturii, numit "kafkian". Franz Kafka, printre ale cărui opere deosebit de apreciate se numără "Procesul", "Castelul" şi nuvela "Metamorfoza", este comemorat în acest an în diverse locuri şi în cadrul a numeroase evenimente, fapt ce subliniază o dată în plus cât de actuale şi de inspiratoare sunt textele şi reflecţiile sale despre viaţă şi artă.

Franz Kafka s-a născut la Praga la 3 iulie 1883 şi a murit într-un sanatoriu din Kierling, Austria, la 3 iunie 1924. El a fost înmormântat în Noul Cimitir Evreiesc din Praga. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)