logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA: Decesul lui Matthew Perry, un accident provocat de efectele acute ale ketaminei

Image

Moartea actorului Matthew Perry a fost definită drept un accident ca urmare a "efectelor acute ale ketaminei", potrivit Departamentului de medicină legală al comitatului Los Angeles, transmite sâmbătă PA Media/dpa.

Perry, 54 de ani, devenit celebru pentru interpretarea personajului Chandler Bing în sitcomul american de succes "Friends", a fost găsit "în stare de inconştienţă în piscina reşedinţei sale" pe 28 octombrie, după care a fost pronunţat decesul.

O examinare post-mortem a concluzionat că Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, printre factorii care au contribuit la deces numărând-se "înec, boală coronariană şi efectele buprenorfinei", analgezic utilizat pentru a trata tulburările ce apar din cauza consumului de opioide.

"Modalitatea morţii este accidentul", a confirmat Departamentul de medicină legală.

Conform medicului legist Raffi Djabourian,"la nivelurile ridicate de ketamină găsite în mostrele de sânge post-mortem, principalele efecte letale ar fi atât suprastimularea cardiovasculară
cât şi depresia respiratorie"."Înecul contribuie ca urmare a probabilităţii scufundării în piscină după ce şi-a pierdut conştienţa; boală arterială coronariană contribuie din cauza exacerbării efectelor miocardice induse de ketamină asupra inimii".

În timpul vieţii, Perry a vorbit deschis despre lupta sa cu abuzul de substanţe şi cu dependenţa şi a înfiinţat chiar un adăpost pentru bărbaţii care se confruntă cu probleme similare.

După dispariţia sa, a fost înfiinţată în numele său o fundaţie ce îşi propune să îi ajute pe cei care se luptă cu dependenţa de substanţe.

Co-starul din "Friends", Jennifer Aniston, care a interpretat-o pe Rachel Green, a fost printre cei care au solicitat public sprijinirea acestei fundaţii înfiinţată pentru a-i "onora moştenirea".

Cauza morţii a fost făcut publică la câteva zile după ce Aniston a dezvăluit că discutase cu el prin mesaje în dimineaţa zilei în care a murit, descriindu-l pe Matthew Perry ca fiind "fericit şi sănătos".

"Vreau ca oamenii să ştie că el chiar era sănătos şi îşi îmbunătăţea sănătatea. Era angajat într-un demers. A muncit atât de mult. S-a confruntat într-adevăr cu o (situaţie) dură", a declarat Jennifer Aniston pentru Variety. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d