Jimmy Kimmel va prezenta pentru a patra oară gala premiilor Oscar
Jimmy Kimmel va fi gazda celei de-a 96-a ediţii a galei premiilor Oscar de anul viitor, fiind pentru a patra oară când actorul de comedie va prezenta cel mai mare eveniment cinematografic de la Hollywood, a anunţat miercuri Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, potrivit Reuters.
''Mereu am visat că voi prezenta Oscarurile exact de patru ori'', a spus Kimmel într-un comunicat publicat de Academie.
Cea de-a 96-a ediţie a premiilor Oscar va fi difuzată de postul de televiziune ABC, aflat în proprietatea Walt Disney, precum şi de alte canale de televiziune din lume, pe 10 martie 2024.
Kimmel a fost gazda celei de-a 95-a ediţii a galei Oscar, desfăşurată în martie 2023, o ceremonie menită să celebreze reîntoarcerea spectatorilor în sălile de cinema după pandemia de COVID-19, show care i-a adus o nominalizare la Primetime Emmy Awards.
Prezentator şi producător executiv al emisiunii ''Jimmy Kimmel Live'', difuzată de postul ABC, Kimmel a mai prezentat ceremonia Oscar în 2017 şi 2018. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.