logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Corul Madrigal revine în Statele Unite după 35 de ani

Image

Corul Madrigal revine în Statele Unite după 35 de ani, într-un ''turneu aniversar grandios'' la Washington, New York, Chicago şi Seattle, cu recitaluri în Catedrala Naţională a SUA şi Congresul american, conform unui comunicat al Ambasadei României în Statele Unite ale Americii. Biletele s-au epuizat în primele zile de la punerea lor în vânzare, în toate oraşele.

La 60 de ani de existenţă, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, se va afla în America, la invitaţia Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în cadrul unui turneu aniversar, în perioada 24 noiembrie - 4 decembrie 2023.

"Corul va susţine şase concerte în patru mari oraşe: Washington, New York, Chicago şi Seattle, biletele fiind deja epuizate în primele zile de la lansare. Concertele vor avea loc în mai multe clădiri istorice şi de cultură americane: în clădirea Congresului american şi la National Cathedral din Washington, D.C.; în New York, în cea mai mare catedrală episcopală din lume, Saint John the Divine Cathedral şi în celebra sală de concerte Merkin Hall; la Town Hall din Seattle şi la Saint James Lutheran Church din Chicago", se arată în comunicat.

După 35 de ani de la ultimul său turneu peste ocean, când la unul dintre spectacole a participat preşedintele Jimmy Carter, Corul Madrigal se va întâlni cu publicul american, dar şi cu românii din Statele Unite de pe ambele Coaste ale Americii, cu un repertoriu amplu de muzică renascentistă, colinde româneşti şi internaţionale, precum şi compoziţii corale universale.

"Corul Madrigal este unul dintre cele mai bune proiecte culturale pe care România îl poate prezenta lumii, un vector important al diplomaţiei noastre publice, o emblemă de primă clasă care pune ţara noastră pe harta culturală a lumii. Turneul corului Madrigal este şi o ocazie excelentă de a celebra talentul românesc, acesta fiind motto-ul sub care ambasada noastră a organizat evenimentele de diplomaţie publică în acest an", a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, citat în comunicat.

Americanii şi comunităţile de români din Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare turneul Corului Madrigal. Cu aproape o lună înainte de începerea turneului au fost epuizate, deja, toate biletele în cele patru oraşe. Motiv pentru care organizatorii au decis ca în Chicago Corul Madrigal să susţină un al doilea concert, pe lângă cel programat iniţial, potrivit comunicatul Ambasadei României în SUA.

"Corul Madrigal va avea ocazia să performeze în cea mai mare catedrală episcopală din lume, care reprezintă un reper al patrimoniului arhitectural mondial. Saint John the Divine Cathedral din New York are o suprafaţă de aproximativ 11.200 metri pătraţi şi se numără, de asemenea, printre cele cinci cele mai mari clădiri bisericeşti din lume, ca suprafaţă şi volum. Construcţia sa a început în 1892 şi continuă şi astăzi", se precizează în comunicat.

Organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii împreună cu Institutul Cultural Român de la New York, cu sprijinul generos al Ministerului Culturii şi al sponsorilor Banca Transilvania, Vodafone, ING, UiPath şi Fan Courier, turneul Corului Madrigal anticipează sărbătorile de iarnă, dar marchează şi Ziua Naţională a României.

Detalii despre eveniment, calendar, spaţiile de desfăşurare şi accesul publicului sunt disponibile pe website-ul turneului - www.madrigaltour.com. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu)

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d

Life 21-02-2026 19:20

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie

Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră

Life 17-01-2026 22:54

Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european

Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine

Life 17-01-2026 22:38

Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor

Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali

Life 17-01-2026 21:24

VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană

Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le

Life 17-01-2026 21:17

Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european

Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo