Ecranizări 2023/ ''The Last Voyage of the Demeter'', o adaptare inedită după ''Dracula'', de Bram Stoker
''The Last Voyage of the Demeter'', în regia cineastului norvegian André Ovredal, o adaptare a unui singur capitol din celebrul roman horror al lui Bram Stoker, este cel de-al doilea film inspirat din povestea Dracula lansat anul acesta după ''Renfield'', o comedie cu Nicolas Cage în distribuţie.
''The Last Voyage of the Demeter'' va avea premiera în cinematografele din Statele Unite pe 11 august.
''The Last Voyage of the Demeter'' spune povestea echipajului unei corăbii care călătoreşte dintr-o ţară balcanică către Londra. Marinarii au în sarcină transportul a cincizeci de cufere şi li se promite o plată considerabilă atâta timp cât ajung la Londra la timpul stabilit. La bord urcă şi un tânăr medic pe nume Clemens. După ce porneşte pe mare, echipajul corabiei Demeter descoperă o prezenţă terifiantă ascunsă în cală. Animalele de la bord încep să moară una câte una, iar Clemens şi restul echipajului îşi dau seama că se confruntă cu o situaţie peste puterea lor de înţelegere. O tânără care urcase clandestin la bord identifică ameninţarea ca fiind nimeni altul decât vampirul Dracula.
Regizorul peliculei, norvegianul André Ovredal, are în portofoliu mai multe pelicule horror: ''Troll Hunter'' (2010), ''The Autopsy of Jane Doe'' (2016), ''Scary Stories to Tell in the Dark'' (2019). Ovredal s-a alăturat producţiei ''The Last Voyage of the Demeter'' în 2019, însă scenariul original era scris şi revizuit încă din 2002. Prima versiune a scenariului a fost semnată de Bragi F. Schut (''Escape Room'') şi revizuită apoi de Zak Olkewicz (cunoscut pentru ''Bullet Train''). Din distribuţia filmului fac parte Liam Cunningham, în rolul căpitanului Eliot, David Dastmalchian, care îl interpretează pe Wojchek, secundul vasului, Corey Hawkins este medicul Clemens, Aisling Franciosi joacă rolul Annei, o pasageră clandestină, iar Javier Botet este Dracula.
''Andre (Ovredal) este foarte ataşat de acest gen. Horror este baza creaţiilor lui, este un adevărat fan al genului. Are o profundă dragoste şi afinitate pentru Dracula, la fel cum am şi eu. Felul în care cunoaşte cartea, precum şi pasiunea sa pentru personaje este atât de minunată şi are viziunea aceasta atât de intensă şi de unică şi un fel de a spune poveşti care este atât de neobişnuit. Cei care îi cunosc creaţiile precum 'Trollhunter', 'Scary Stories to Tell in the Dark', 'The Autopsy of Jane Doe' o să spună 'Ei bine, tipul ăsta nu face niciodată lucruri mici, ci îşi asumă riscuri mari'. Şi-a asumat un risc important cu acest film. Cred că spectatorii vor fi cu adevărat speriaţi, dar va fi şi una dintre acele experienţe cinematografice care te transportă într-un alt spaţiu'', a spus David Dastmalchian într-un interviu pentru Collider.
Povestea vasului Demeter, istorisită într-un singur capitol - al şaptelea - din ''Dracula'' şi trecută cu vederea în toate adaptările de până acum ale romanului, este extinsă în filmul lui Ovredal la o poveste de sine stătătoare, în care fiecare membru al echipajului devine un personaj complex.
Capodopera gotică a lui Bram Stoker, publicată în 1897, este un roman epistolar, alcătuit din fragmente de articole de ziar, însemnări de jurnal şi scrisori. Este una dintre cele mai ecranizate creaţii literare ale tuturor timpurilor întrucât deţine toate ingredientele-cheie ale unei poveşti horror perfecte: locuri malefice, poveşti de dragoste, legende ciudate şi un monstru care pândeşte în întuneric.
În 2015, Guinness World Records l-a desemnat pe contele Dracula personajul literar cel mai ecranizat din istorie după ce a fost portretizat în 538 de filme (producţii cinematografice sau pentru televiziune). L-a devansat astfel pe rivalul său literar Sherlock Holmes, creat de Conan Doyle, care a avut 299 de apariţii în producţii de cinema şi televiziune. Printre cele mai cunoscute adaptări se numără ''Nosferatu'' (1922), în regia lui F. W. Murnau, ''Dracula'' (1992), în regia lui Francis Ford Coppola, sau ''Dracula'' din 1931, versiune celebră datorită interpretării actorului Bela Lugosi. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo
A murit actrița Diane Keaton la vârsta de 79 de ani (media americane)
Actrița americană Diane Keaton, celebră pentru rolurile din 'Father of the Bride' și 'First Wives Club', a murit la vârsta de 79 de ani, a relatat sâmbătă revista People, citând un purtător de cuvânt al familiei, potrivit Reuters și AFP. Nu au fost dezvăluite imediat alte detalii despre circumstanțele mo
'Va fi un măcel!': scrisoare despre un posibil risc de atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris
După coletele-capcană trimise unor personalități, un nou mesaj a pus autoritățile franceze în alertă. O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de țârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse. În plic, un mesaj alarmist dactilografiat: 'Nu deschi





