logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

VIDEO Cannes 2023: Filmul "Anatomie d'une chute", regizat de Justine Triet, a câştigat trofeul Palme d'Or

Image

Lungmetrajul "Anatomie d'une chute", regizat de cineasta franceză Justine Triet, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul competiţiei de pe Croazetă, relatează site-ul oficial al evenimentului.

Franţuzoaica Justine Triet a devenit astfel cea de-a treia regizoare din istoria Festivalului de la Cannes care a câştigat trofeul Palme d'Or, principalul premiu atribuit pe Croazetă precizează AFP.

Cineasta franceză, în vârstă de 44 de ani, a fost precedată din acest punct de vedere de regizoarele Jane Campion ("The Piano", 1993) şi Julia Ducournau ("Titane", 2021), confirmând progresele lente obţinute de mişcarea care luptă pentru egalitatea de gen în industria cinematografică, un sector dominat de-a lungul istoriei de bărbaţi.

Filmul "Anatomie d'une chute" este un thriller despre o scriitoare, interpretată de actriţa Sandra Huller, care încearcă să-şi dovedească nevinovăţia într-un proces în care este acuzată de asasinarea soţului ei, care a murit în circumstanţe suspecte.

Această peliculă a reprezentat, de asemenea, o bună ocazie pentru regizoarea Justine Triet de a diseca dinamica raporturilor de putere dintr-un cuplu de artişti bogaţi şi de a expune prejudecăţile sociale cu care se confruntă femeile independente.

Legendara actriţă americană Jane Fonda a înmânat trofeul Palme d'Or din acest an şi a dezvăluit că atunci când ea a participat pentru prima dată la Festivalul de la Cannes, în anii 1970, "nu exista nicio femeie regizoare care să concureze pe atunci şi nici măcar nu ne-a trecut prin minte că era ceva rău în asta". "Am parcurs un drum lung", a adăugat Jane Fonda, citată de publicaţia The Hollywood Reporter.

În discursul ei de acceptare a premiului, regizoarea Justine Triet a denunţat cu fermitate felul în care Guvernul francez "neagă într-o manieră şocantă" protestele faţă de reforma pensiilor din Franţa. Ea a protestat şi faţă de programele de austeritate promovate de Guvernul Franţei, adăugând că Executivul de la Paris încearcă să distrugă inclusiv sistemul de "excepţie culturală, fără de care eu nu aş fi astăzi aici".

"Dedic acest trofeu tuturor regizoarelor tinere şi tuturor regizorilor tineri: tuturor celor care nu mai pot să filmeze astăzi. Trebuie să le oferim spaţiu, un spaţiu pe care eu l-am ocupat în urmă cu 15 ani într-o lume mai puţin ostilă, în care era încă posibil să faci greşeli şi să începi, apoi, din nou", a declarat Justine Triet.

Juriul de la Cannes 2023, prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund, a transmis la rândul său un mesaj contemporan despre îngrozitoarea banalitate a răului, decernând Marele Premiu al Juriului cineastului britanic Jonathan Glazer, pentru "The Zone of Interest", un film despre viaţa cotidiană a unui comandant nazist din lagărul de la Auschwitz, o creaţie cinematografică radicală. Acest trofeu a fost înmânat de Roger Corman şi Quentin Tarantino.

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a câştigat Premiul Juriului pentru tragicomedia sa "Fallen Leaves", despre povestea unei relaţii aparent improbabile între doi adulţi singuratici, o casieră dintr-un supermarket şi un bărbat alcoolic. Protagoniştii peliculei au acceptat premiul în numele cineastului finlandez şi au citit pe scenă o scrisoare din partea lui Aki Kaurismaki, care a mulţumit juriului de la Cannes şi de la care şi-a luat la revedere printr-o expresie preluată din muzica rock-and-roll: "Twist and shout!".

 



Tran Anh Hung, un cineast născut în Vietnam dar care locuieşte în Franţa, a fost recompensat cu premiul pentru regie graţie lungmetrajului "The Pot-Au-Feu", un film de epocă despre gastronomia franceză, cu actorii Juliette Binoche şi Benoit Magimel.

Koki Yakusho, o legendă a cinematografiei japoneze, a câştigat premiul de interpretare masculină datorită rolului jucat în filmul "Perfect Days", regizat de Wim Wenders. Actorul nipon interpretează un bărbat care se întreţine făcând curăţenie în toalete, dar care se bucură totuşi de micile plăceri ale vieţii cotidiene.

Premiul de interpretare feminină i-a fost atribuit actriţei turce Merve Dizdar, protagonista dramei "About Dry Grasses", regizată de Nuri Bilge Ceylan, în care joacă rolul unei profesoare dintr-o regiune rurală a Turciei.

Ea a dedicat premiul "tuturor femeilor care luptă pentru a surmonta dificultăţile ce există în această lume".

Un al treilea film asiatic, "Monster", regizat de Hirokazu Kore-eda, a câştigat sâmbătă seară un trofeu major la Cannes, fiind recompensat cu premiul pentru scenariu, atribuit scenaristului Yuji Sakamoto. Acest film este considerat o disecţie minuţioasă a reticenţelor, sentimentului de vină şi a celui de dorinţă din Japonia.

Înainte să înmâneze acest trofeu, actorul american John C. Reilly a rămas tăcut pe scenă timp de mai multe secunde, aducând astfel un omagiu "tuturor celor care scriu şi dau viaţă marilor filme", făcând o trimitere evidentă la greva scenariştilor de la Hollywood.

Trofeul Camera d'Or, care recompensează cel mai bun lungmetraj de debut proiectat la Cannes în Selecţia Oficială sau în secţiunile paralele Semaine de la Critique şi Quinzaine des Cineastes, a revenit în acest an filmului "Inside the Yellow Cocoon Shell", regizat de cineastul vietnamez Thien An Pham.

Trofeul Palme d'Or pentru scurmetraj a fost atribuit producţiei cinematografice "27", regizată de cineasta Flora Anna Buda.

Cea de-a 76-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals din Cannes. Gazda ceremoniei a fost actriţa franceză Chiara Mastroianni. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 76-a gală de decernare a premiilor Festivalului de Film de la Cannes

Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Life 30-03-2025 22:44

SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir

Life 06-03-2025 12:47

Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin

Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &

Life 06-03-2025 10:55

VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris

Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.

Life 04-03-2025 09:56

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu

Life 04-03-2025 09:34

Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori

Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î

Life 03-03-2025 05:46

VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal

Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act

Life 03-03-2025 05:34

VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie

Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (

Life 03-03-2025 05:26

VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal

Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate

Life 03-03-2025 05:05

VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional

Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H

Life 03-03-2025 03:55

VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin

Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p

Life 03-03-2025 02:54

VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație

Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.

Life 03-03-2025 02:46

VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar

Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G

Life 03-03-2025 02:38

VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar

Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran

Life 01-03-2025 02:24

VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee

Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie

Life 01-03-2025 01:03

Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție

Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma