Prezentatorul TV american Jerry Springer a murit la vârsta de 79 de ani

Prezentatorul TV american Jerry Springer, cunoscut pentru emisiunile sale controversate, marcate uneori de înjurături, vulgarităţi şi altercaţii fizice, a murit la vârsta de 79 de ani, informează joi agenţiile de presă internaţionale.
Informaţia a fost confirmată de agentul său pentru agenţia PA, a anunţat DPA. Potrivit AFP, Jerry Springer a murit la Chicago "după o scurtă suferinţă", a anunţat site-ul TMZ.com, citând o sursă din familia jurnalistului de televiziune.
Cauza decesului ar fi un cancer pancreatic, diagnosticat în urmă cu câteva luni, au dezvăluit alte surse pentru TMZ.
"Capacitatea lui Jerry de a comunica cu oamenii s-a aflat în centrul succesului pe care l-a avut în tot ceea ce a făcut", a declarat Jene Galvin, purtător de cuvânt al familiei Springer şi bun prieten al prezentatorului TV, într-un comunicat citat de CBS.
Jerry Springer, născut în 1944 în metroul londonez, care servea de adăpost antiaerian, din părinţi imigranţi (evrei germani), s-a prezentat fără succes la alegerile pentru Congresul american în 1970, înainte de a fi ales primar al oraşului Cincinnati din statul Ohio, în 1977. Ca primar, a condus acest oraş timp de un an, precizează AFP. A fost şi consilier de campanie al lui Robert F. Kennedy, potrivit DPA.
Trash TV
A cunoscut însă succesul în calitate de prezentator al "The Jerry Springer Show", un talk-show lansat în septembrie 1991, simbol al conceptului american "trash TV", dar care a devenit un program-cult.
Emisiunea, adeseori descrisă ca un program apreciat de public, a fost iniţial un talk-show clasic, axat pe subiecte sociale şi pe evenimente din viaţa politică americană.
Jerry Springer conducea discuţiile într-un stil relativ politicos, dar, după câţiva ani, pentru a-şi îmbunătăţi cotele de audienţă, a schimbat radical tonul emisiunii şi a virat spre căutarea cu orice preţ a senzaţionalului.
În majoritatea episoadelor, invitaţii vorbeau despre problemele lor de cuplu sau despre cele din viaţa lor de familie, expunând adulterul, înşelăciunea şi josnicia.
Ghidate de Jerry Springer, discuţiile sfârşeau cu regularitate prin bătăi cu pumnii, protagoniştii acelor incidente fiind reţinuţi, doar ocazional, de agenţii de securitate prezenţi în platoul de filmare.
Înfierbântat, publicul reacţiona instantaneu şi sfârşea adeseori prin a scanda, euforic: "Jerry! Jerry!".
La sfârşitul anilor '90, emisiunea înregistra cea mai bună audienţă din rândul programelor diurne, devansând "Oprah", talk-show-ul celebrei prezentatoare Oprah Winfrey.
Popularitatea sa a fost alimentată şi de câteva episoade devenite de referinţă, precum bătaia dintre un grup de prostituate şi proxeneţii lor sau aceea dintre membri ai Ku Klux Klan şi reprezentanţi ai asociaţiei evreieşti Jewish Defense League, inclusă pe lista "grupărilor teroriste" de FBI.
"The Jerry Springer Show" a marcat atât de mult cultura populară anglo-saxonă, încât a inspirat şi un musical, "Jerry Springer: The Opera", jucat cu succes la Londra după anul 2003.
Emisiunea americană a fost şi sursa de inspiraţie pentru "The Jeremy Kyle Show", un program TV difuzat în Regatul Unit de postul ITV în perioada 2005-2019.
Programul din Statele Unite nu a mai stârnit atât de mult entuziasm în rândul publicului de la începutul anilor 2010, însă a continuat să fie totuşi difuzat în fiecare zi aproape pe tot teritoriul american până la încheierea sa definitivă, în 2018. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma
VIDEO Premiile Cesar 2025: Lungmetrajul 'Emilia Perez', desemnat cel mai bun film
Lungmetrajul 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a câștigat premiul Cesar la categoria 'cel mai bun film', vineri seară, la cea de-a 50-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează postul de televiziune Canal+ pe contul său de pe rețeaua de socializare X.