Actorul Barry Humphries, o legendă a comediei britanice, a murit la vârsta de 89 de ani
Actorul australian de comedie Barry Humphries a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al spitalului din Sydney în care artistul era internat de mai multe zile, informează DPA.
Într-o carieră de şapte decenii, Barry Humphries, un veteran al scenei şi al micilor ecrane, a amuzat mai multe generaţii de spectatori prin intermediul unor personaje satirice, precum Dame Edna Everage şi Sir Les Patterson.
Barry Humphries a murit sâmbătă seară, a dezvăluit David Faktor, un purtător de cuvânt al Spitalului St. Vincent din Sydney.
"Pot să confirm că Barry Humphries a murit în această seară în Sydney, în jurul orei locale 19:00 (11:00 GMT)", a declarat el.
Actorul fusese internat din nou în acel spital din cauza unor complicaţii medicale apărute după o operaţie la şold pe care o suportase luna trecută.
Un comunicat al familiei sale, publicat în cotidianul Sydney Morning Herald, le-a mulţumit fanilor şi corpului medical de la Spitalul St. Vincent pentru "sprijinul şi urările lor de bine".
Barry Humphries a devenit un nume de referinţă în circuitul producţiilor de comedie din Marea Britanie după ce s-a mutat la Londra în 1959 şi a apărut în mai multe spectacole susţinute pe West End, precum "Maggie May" şi "Oliver!".
A fost unul dintre cei mai importanţi actori de comedie de pe scena britanică, alături de Dudley Moore, Alan Bennett şi Spike Milligan.
Pe lângă celebra Dame Edna Everage - personaj folosit pentru a satiriza cultul celebrităţii, snobismul de clasă şi pudibonderia, precum şi pentru a ironiza politicieni şi vedete din industria modei -, Barry Humphries a creat şi alte personaje intrate în legenda industriei britanice de comedie, precum afemeiatul Sir Les Patterson şi Sandy Stone, un bărbat vârstnic şi fără copii care trăieşte într-o suburbie a oraşului Melbourne, considerat "cel mai plictisitor om din Australia". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.