VIDEO SUA: Actorul Lance Reddick, cunoscut pentru rolul din ''The Wire'', a murit la 60 de ani
Actorul american Lance Reddick, cunoscut pentru rolul său de poliţist zelos din serialul "The Wire" ("Cartelul crimelor"), a murit vineri la vârsta de 60 de ani, a făcut cunoscut agentul său, notează AFP.
Artistul, celebru şi pentru rolul din filmele de acţiune "John Wick" cu Keanu Reeves, a fost găsit mort la domiciliul său din Los Angeles, în cartierul Studio City, potrivit site-ului specializat TMZ.
Reddick a murit "vineri dimineaţă", iar cauza morţii este "naturală", a declarat pentru AFP agentul său, Mia Hansen. "Lance ne va lipsi foarte mult", a adăugat ea.
Actorul şi-a făcut un nume la Hollywood în 2000 datorită serialului "Oz" al canalului HBO. În această serie, el a interpretat rolul unui detectiv infiltrat în închisoare pentru a lupta împotriva traficului de droguri, dar care devine rapid dependent.
Cu "The Wire" a ajuns, însă, la notorietate. Descris adesea ca fiind unul dintre cele mai bune seriale de televiziune din toate timpurile, a prezentat lupta unei brigăzi a poliţiei antidrog împotriva bandelor din oraşul Baltimore.
Lance Reddick a jucat rolul locotenentului Cedric Daniels, un ofiţer conştiincios şi oarecum idealist.
Actorul era căsătorit cu Stephanie Reddick şi avea doi copii, potrivit agentului său. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Lance Reddick/Facebook
** Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.