Muzee pariziene: Creştere netă a numărului de vizitatori în 2022

La trei ani după începutul crizei COVID-19 şi în continuare private de publicul asiatic, marile muzee pariziene au înregistrat o creştere a numerelor de vizitatori în 2022, potrivit unor bilanţuri publicate joi, informează AFP.
Cu excepţia publicului asiatic, vizitatorii din străinătate, în special din Statele Unite, au revenit în marile puncte cultural-turistice din capitala Franţei, unde au fost organizate expoziţii importante (Kokoschka, Munch, Frida Kahlo), alături de publicul de proximitate, care a revenit în forţă în muzeele Parisului.
Cu 7,8 milioane de vizitatori, Luvru, cel mai mare muzeu din lume, a înregistrat ''o creştere cu 170% în comparaţie cu 2021 datorită revenirii vizitatorilor din străinătate, dar cu 19% mai puţini vizitatori decât în 2019 (9,6 milioane)'', a precizat biroul de presă al muzeului parizian pentru AFP.
Turiştii din Statele Unite (18% din vizitatori în 2022 în comparaţie cu 16% în 2019) au revenit la Paris, dar publicul chinez (8% în 2019) a rămas ''cvasi-absent''.
Dacă această absenţă a fost ''compensată de o creştere a numărului vizitatorilor europeni (...), muzeul a suferit din cauza restricţiilor de circulaţie, în vigoare în continuare în anumite regiuni geografice din lume, în decursul primelor trei luni ale anului'', a mai precizat muzeul.
Revenirea vizitatorilor străini (77% din frecventare în 2022) şi-a făcut de asemenea simţită prezenţa la Palatul Versailles, în apropiere de Paris, unul dintre spaţiile cele mai vizitate din Franţa, care totalizează 6,9 milioane de vizitatori (care au vizitat castelul şi au asistat la spectacole) în 2022, cu 16% mai puţini decât în 2019.
Muzeul Orsay şi Muzeul Orangerie-Valéry Giscard d'Estaing au fost vizitate de 4,2 milioane de persoane, în comparaţie cu 1,4 milioane în 2021 şi 4,6 milioane în 2019.
Doar Orsay totalizează 3,2 milioane de vizitatori, cu 10% mai puţin decât în 2019, an record de frecventare, cu 3,6 milioane de vizitatori. Cu puţin peste 1 milion de vizitatori, Orangerie ajunge aproape de nivelul din 2019 (-1%).
Cu peste 3 milioane de vizitatori în 2022, Centrul Pompidou, care găzduieşte în principal public parizian sau din regiunea pariziană, şi-a dublat frecventarea în comparaţie cu 2021 (1,5 milioane), revenind la ''un nivel apropiat de cel din 2019'', potrivit muzeului.
Colecţiile sale permanente de artă modernă şi contemporană au înregistrat chiar mai mulţi vizitatori decât în 2019 (1,5 milioane în comparaţie cu 1,4 milioane), la care s-a adăugat un program de expoziţii, reînnoind tradiţia marilor expoziţii tematice şi pluridisciplinare care l-au singularizat. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma
VIDEO Premiile Cesar 2025: Lungmetrajul 'Emilia Perez', desemnat cel mai bun film
Lungmetrajul 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a câștigat premiul Cesar la categoria 'cel mai bun film', vineri seară, la cea de-a 50-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează postul de televiziune Canal+ pe contul său de pe rețeaua de socializare X.