Cineastul disident Jafar Panahi, arestat în Iran (media)
Regizorul disident Jafar Panahi, câştigător al Ursului de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Berlin din 2015, a fost arestat luni în Iran, conform agenţiei iraniene de presă Mehr, informează AFP.
În vârstă de 62 de ani, Jafar Panahi este unul dintre cei mai premiaţi cineaşti iranieni, fiind recompensat cu premiul pentru scenariu la Festivalul de Film de la Cannes din 2018 pentru "3 Faces", la trei ani după ce a câştigat Ursul de Aur pentru "Taxi Teheran".
Artist dizident, el a fost condamnat în 2010 la şase ani de închisoare şi a primit o interdicţie timp de 20 de ani de a realiza filme, de a călători sau de a se exprima în media, pentru "propagandă împotriva regimului", după ce a susţinut mişcarea de protest din 2009 contra realegerii ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad ca preşedinte al Republicii Islamice.
Cu toate acestea, el a continuat să trăiască şi să lucreze în Iran.
"Jafar Panahi a fost arestat astăzi (luni) la sosirea sa la parchetul din Teheran pentru a urmări cazul altui regizor, Mohammad Rasoulof", reţinut vineri, potrivit Mehr.
Rasoulof şi colegul său Mostafa Aleahmad au fost arestaţi pentru "tulburarea ordinii publice". Ei sunt acuzaţi că au încurajat protestele care au avut loc după prăbuşirea unei clădiri care a provocat moartea a 43 de persoane, în luna mai, în sud-vestul ţării, potrivit agenţiei oficiale Irna.
"Nu există deocamdată informaţii cu privire la motivul arestării lui Panahi, la legătura sa cu cazul Rasoulof sau cu alte persoane arestate săptămâna trecută", a precizat Mehr.
În ultima vreme, autorităţile iraniene au efectuat numeroase arestări, inclusiv a unei personalităţi a mişcării reformatoare, Mostafa Tajzadeh, reţinut vineri şi acuzat de "activităţi contra securităţii statului".
Condus de Rasoulof, un grup de cineaşti iranieni, printre care şi Panahi, a publicat la sfârşitul lunii mai o scrisoare deschisă prin care solicita forţelor de securitate "să lase jos armele" în faţa furiei contra "corupţiei" şi "incompetenţei" oficialilor, după tragedia prăbuşirii clădirii.
Organizatorii Berlinalei au făcut apel sâmbătă la eliberarea câştigătorului premiului Ursul de Aur din 2020 pentru cel mai bun film, Mohammad Rasoulof şi a colegului său, Mostafa Aleahmad. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: variety.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo




