Anca Vasiliu, recompensată de Academia Franceză cu Marele Premiu pentru Filosofie

Anca Vasiliu, născută la Bucureşti şi profesoară de filosofie greacă la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, a fost recompensată joi seară de Academia Franceză cu Marele Premiu pentru Filosofie pe anul 2022, informează AFP.
Anca Vasiliu s-a născut în 1957 la Bucureşti. A fost cercetător la Institutul de Istoria Artei (Academia Română). Din 1990 s-a stabilit la Paris, iar în 1998 a fost recrutată de Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa (CNRS), potrivit site-ului suplimentuldecultură.ro. În prezent, Anca Vasiliu este cercetător principal şi coordonator de lucrări în cadrul unei echipe de cercetători şi profesori de filosofie antică - Centre Léon Robin de recherches sur la pensée antique, afiliat Facultăţii de Filosofie a Universităţii Sorbonne (Paris IV). Este doctor în filosofie abilitat pentru a conduce doctorate în acelaşi domeniu. De asemenea, Anca Vasiliu susţine cursuri de istoria filosofiei antice la Universitatea Paris I, Panthéon-Sorbonne. A fost director de program la College international de philosophie (Paris, 1998-2004).
Este director al revistei Chôra de filosofie antică şi medievală, editată de Polirom. A mai publicat: "La traversée de l'image" (Desclée de Brouwer, Paris, 1994); "Architectures de l'image. Monasteres de Moldavie, XIVe-XVIe siecles" (coeditor, Paris-Méditerranée şi Jaca Book, Paris, Milano, 1998), volum tradus în italiană şi germană; "Du diaphane. Image, milieu, lumiere dans la pensée antique et médiévale" (Vrin, Paris, 1997), volum tradus şi publicat de Polirom în 2010; "Dire et voir. La parole visible du Sophiste" (Vrin, Paris, 2008), volum distins cu premiul de filosofie al Societăţii de Studii Greceşti (fondată la Paris în 1867); "Eikôn. L'image dans le discours des trois Cappadociens" (Presses Universitaires de France, Paris, 2010), volum tradus şi publicat de Doxologia în 2017; "Image de soi dans l'Antiquité tardive" (Vrin, Paris, 2012), volum distins cu premiul Montyon şi medalia de argint a Academiei Franceze; "Divines techniques. Arts et langage homérique a la fin de l'Antiquité" (Classiques Garnier, Paris, 2016); "Penser Dieu. Noétique et métaphysique dans l'Antiquité tardive" (Vrin, Paris, 2018); "Montrer l'âme. Lecture du Phedre de Platon" (Sorbonne Université Presses, 2021); şi un volum de poeme, "Entre la gloire et la peau" (Corlevour, Paris, 2020).
Tot joi seară, Academia Franceză a decernat pentru prima dată Marea Medalie pentru Francofonie unei companii media - cotidianul libanez L'Orient-Le Jour.
Acest ziar, creat în 1971 prin fuziunea a două titluri înfiinţate în 1924 şi în 1934, este singurul cotidian francofon din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu.
Marea Medalie pentru Francofonie recompensează din 1986 personalităţi care participă la promovarea limbii franceze în lume. Distincţia a fost atribuită în trecut şi cântăreţului belgian Stromae şi jurnalistului algerian Kamel Daoud.
Această medalie este una dintre cele 23 de distincţii acordate joi seară de Academia Franceză, unele dintre ele având mai mulţi laureaţi.
Printre cele mai prestigioase se află şi Marele Premiu al Francofoniei, care a revenit în acest an lui Trinh Xuan Thuan, scriitor şi astrofizician american de origine vietnameză.
Marele Premiu pentru Literatură Paul-Morand a fost atribuit jurnalistului francez Eric Neuhoff, Marele Premiu pentru Poezie a revenit dramaturgului francez Jean-Pierre Siméon şi Marele Premiu pentru Filosofie a fost acordat profesoarei Anca Vasiliu - născută la Bucureşti şi care predă filosofie greacă la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne - pentru ansamblul operelor lor.
Jacques Dutronc a primit Marea Medalie pentru cântec francez, iar regizorul Arnaud Desplechin a fost recompensat cu Premiul pentru Cinematografie René-Clair.
Cea mai prestigioasă recompensă atribuită de această instituţie, Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, este atribuit în mod tradiţional la sfârşitul lunii octombrie, în aceeaşi perioadă cu alte mari premii literare din sezonul de toamnă. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: academie-francaise.fr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma
VIDEO Premiile Cesar 2025: Lungmetrajul 'Emilia Perez', desemnat cel mai bun film
Lungmetrajul 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a câștigat premiul Cesar la categoria 'cel mai bun film', vineri seară, la cea de-a 50-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează postul de televiziune Canal+ pe contul său de pe rețeaua de socializare X.