VIDEO Brit Awards 2022: Cântăreaţa Adele, marea câştigătoare a galei
Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare a celei de-a 42-a ediţii a galei Brit Awards, organizată marţi seară la O2 Arena din Londra şi transmisă în direct pe contul de YouTube al evenimentului.
Adele s-a impus la trei dintre cele patru categorii la care a fost nominalizată în acest an, "cântecul anului" ("Easy On Me"), "artistul anului" şi "albumul anului" ("30"), ratând însă trofeul categoriei "cel mai bun artist pop / R&B", care a revenit cântăreţei Dua Lipa.
Gala Brit Awards 2022, prezentată în premieră de actorul britanic de stand-up Mo Gilligan, a fost deschisă de cântăreţul Ed Sheeran şi trupa rock Bring Me The Horizon, care au interpretat împreună într-o manieră electrizantă single-ul "Bad Habits".
'
Foto: Peter Cziborra/REUTERS
Primul premiu al galei a revenit cântăreţei Adele, care s-a impus la categoria "cântecul anului" cu piesa "Easy On Me", primul single extras de pe cel de-al patrulea album de studio al vedetei britanice, lansat anul trecut şi intitulat "30". "Întotdeauna mi-a plăcut să mă întorc acasă", a declarat pe scena de la O2 Arena din Londra celebra cântăreaţă Adele, care avea deja în palmares înainte de debutul acestei gale nouă Brit Awards.
Cântecul internaţional al anului a fost desemnat single-ul "Good 4 U" interpretat de Olivia Rodrigo. Trofeul i-a fost înmânat de celebra actriţă americană Courtney Cox.
Următoarea secvenţă muzicală a galei a fost asigurată de cântăreaţa Anne-Marie, rapperul KSI şi DJ-ul Digital Farm Animals, care au interpretat împreună cântecul "Don't Play".
La categoria "cel mai bun artist pop / R&B" s-a impus cântăreaţa Dua Lipa.
Gala a continuat cu un recital susţinut de cântăreaţa rap Little Simz, care a interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale.
Ronnie Wood, chitaristul legendarei trupe The Rolling Stones, a prezentat premiul pentru cel mai bun artist rock/alternativ, care a revenit în acest an cântăreţului Sam Fender. La categoria "cel mai bun artist dance" s-a impus Becky Hill, care a câştigat primul ei trofeu Brit.
Următorul intermezzo muzical al show-ului de marţi seară a fost asigurat de rockerul Liam Gallagher, solistul fostei trupe Oasis, care a interpretat noul lui single, "Everything's Electric".
Trupa italiană Maneskin, câştigătoarea concursului Eurovision din 2021, a fost şi ea prezentă pe scena de la O2 Arena şi a înmânat premiul Brit pentru cel mai bun grup al anului. Trofeul a revenit formaţiei rock Wolf Alice.
Un alt trofeu important din programul galei din acest an a fost câştigat de cântăreaţa americană Billie Eilish, care s-a impus la categoria "cel mai bun artist internaţional".
Premiul Brit pentru cel mai bun artist debutant a fost câştigat de cântăreaţa Little Simz. Tânăra cântăreaţă londoneză, care a urcat pe scenă însoţită de mama ei, a rostit unul dintre cele mai emoţionante discursuri din cadrul galei, prin care le-a mulţumit organizatorilor, membrilor familiei sale, colaboratorilor ei şi lui Dumnezeu, apoi i-a încurajat pe tinerii artişti din lumea întreagă şi i-a îndemnat să creadă în visurile lor şi să muncească din greu pentru atingerea acestora. "Eu sunt dovada vie a faptului că indiferent de unde vii, de mediul social, de pregătire şi de rasă, dacă munceşti cu seriozitate poţi să obţii lucruri frumoase", a spus cântăreaţa britanică, aplaudată şi ovaţionată în picioare de spectatorii prezenţi în sală.
Un alt moment aşteptat cu nerăbdare de public a fost cel asigurat de celebra Adele, care a revenit pe scena galei Brit Awards după o absenţă de şase ani şi a interpretat cântecul "I Drink Wine".
Cel mai bun artist hip-hop/rap/grime a fost desemnat cântăreţul Dave, care a câştigat astfel cel de-al doilea premiu Brit din cariera sa.
Duoul american Silk Sonic, alcătuit din Bruno Mars şi Anderson .Paak, s-a impus la categoria "cel mai bun grup internaţional".
Premiul Brit pentru artistul anului i-a revenit cântăreţei Adele. "Iubesc să fiu o artistă şi nu-mi vine să cred cât sunt de norocoasă că aceasta este profesia mea", a declarat vedeta pop britanică.
Ed Sheeran a fost desemnat compozitorul anului, iar trofeul i-a fost înmânat de actorul Brian Cox. Cântăreţul britanic a interpretat apoi cântecul "The Joker and the Queen", extras de pe cel de-al cincilea album de studio al său, intitulat "=" şi lansat în 2021.
Ultimul premiu Brit al galei din acest an, decernat pentru albumul anului, a fost câştigat de cântăreaţa Adele, cu materialul discografic "30", albumul cu cele mai mari vânzări din 2021. Trofeul a fost înmânat de actorul Idris Elba.
Show-ul de marţi seară s-a încheiat cu un moment muzical susţinut de rapperul Dave, care a interpretat alături de un cor de gospel piesa "In the Fire".
Premiile Brit sunt decernate de Industria Fonografică Britanică (British Phonographic Industry) şi recompensează cele mai populare creaţii lansate pe parcursul anului precedent de industria muzicală din Marea Britanie.
Gala Brit Awards a fost organizată în premieră în 1977, dar a devenit un eveniment anual abia începând din 1982, odată cu cea de-a doua sa ediţie.
Considerată cea mai importantă gală muzicală din Marea Britanie, Brit Awards a reprezentat de-a lungul anilor spaţiul în care s-au petrecut unele dintre cele mai notabile evenimente din cultura brit-pop, precum ultima apariţie publică a lui Freddie Mercury, mesajul de protest adresat de Jarvis Cocker lui Michael Jackson, disputa publică dintre trupele Oasis şi Blur, rochia purtată de Geri Halliwell care imita drapelul britanic şi momentul în care un membru al grupului Chumbawamba a aruncat o găleată cu cuburi de gheaţă peste politicianul galez John Prescott, care deţinea în acel moment funcţia de vice-premier al Marii Britanii.
Toate aceste momente s-au petrecut în anii 1990, când gala Brit Awards avea reputaţia unui eveniment "puţin cam haotic, imprevizibil şi, uneori, anarhic", criticii reproşându-i că şi-a pierdut de atunci simţul protestatar şi că "a evoluat spre o ceremonie mai rafinată şi aseptică". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d
Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie
Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră
Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european
Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine
Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor
Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali
VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană
Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le
Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european
Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo




