logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Globurile de Aur 2020 - ''1917'', ''Once Upon a Time'', ''Fleabag'', ''Chernobyl'' şi ''Succession'', marii câştigători ai galei

Image

Lungmetrajul ''1917'', dedicat Primului Război Mondial, pelicula ''Once Upon a Time... in Hollywood'', cu o acţiune plasată în anii 1960 la Los Angeles, serialul de comedie ''Fleabag'', serialul dramatic ''Succession'' şi miniseria TV ''Chernobyl'' au câştigat principalele premii atribuite la gala Globurilor de Aur 2020, decernate duminică într-o seară marcată de numeroase surprize, informează Reuters şi DPA.

Britanicul Ricky Gervais, celebru pentru umorul său ireverenţios şi care a prezentat pentru a cincea oară gala Golden Globes, a rostit în monologul său de deschidere mai multe glume prin care a ironizat industria de la Hollywood, generând de multe ori râsete nervoase în rândul celebrităţilor prezente în sală. În discursul său introductiv, Ricky Gervais a ironizat-o pe actriţa Felicity Huffman, dar şi legende de la Hollywood, cruciada începută de Ronan Farrow împotriva agresorilor sexuali, filmele Marvel, starea actuală a industriei cinematografice, entităţi corporatiste, platforma de streaming Netflix şi, în special, filmul "Cats".

 


Lungmetrajul "1917" a fost desemnat cel mai bun film dramatic, învingând doi mari favoriţi - filmele "The Irishman" şi "Marriage Story", ambele produse de Netflix -, în timp ce o peliculă nostalgică, "Once Upon a Time... in Hollywood", regizată de Quentin Tarantino şi produsă de Sony Pictures, s-a impus la categoria "cel mai bun film - comedie/musical".

 



Cineastul britanic Sam Mendes a fost desemnat cel mai bun regizor cu filmul "1917", o producţie a studioului Universal Pictures.

"Este o mare surpriză", a declarat Sam Mendes, care i-a învins la această categorie pe marii favoriţi, Martin Scorsese ("The Irishman") şi Quentin Tarantino ("Once Upon a Time... in Hollywood").

Joaquin Phoenix, protagonistul din filmul "Joker", şi Renee Zellweger, care a interpretat-o pe legendara Judy Garland în pelicula "Judy", au câştigat premiile de interpretare în filme dramatice, în timp ce Taron Egerton ("Rocketman") şi Awkwafina ("The Farewell") au câştigat primele lor Globuri de Aur pentru roluri în filme de comedie-musical.

Quentin Tarantino a câştigat şi Globul de Aur pentru scenariu graţie filmului "Once Upon a Time... in Hollywood", considerat o scrisoare de dragoste adresată industriei de la Hollywood. Acelaşi film a câştigat duminică seară cel de-al treilea trofeu prin intermediul starului hollywoodian Brad Pitt, desemnat cel mai bun actor într-un rol secundar.

Laura Dern a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar graţie evoluţiei sale din "Marriage Story", învingând-o astfel pe Jennifer Lopez, favorita criticilor de specialitate pentru rolul ei din filmul "Hustlers".

Cel mai bun film străin a fost desemnat lungmetrajul sud-coreean "Parasite", Elton John a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun cântec original cu single-ul "I'm Gonna Love Me Again", iar trofeul onorific Cecil B. DeMille a revenit în acest an starului american Tom Hanks.

 


În domeniul producţiilor de televiziune, "Succession", produs de HBO, despre o familie disfuncţională americană ce deţine o companie mass-media, s-a impus la categoria "cel mai bun serial dramatic". Protagonistul acestui show TV, scoţianul Brian Cox, a fost desemnat cel mai bun actor într-un serial-dramă.
 


"Fleabag", o comedie cu umor ireverenţios produsă de Amazon Studios, s-a impus la categoria "cel mai bun serial-comedie/musical", iar protagonista sa, artista britanică Phoebe Waller-Bridge, a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un serial de comedie.

Ramy Youssef a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie cu rolul din producţia TV "Ramy", în timp ce Olivia Colman a triumfat la categoria "cea mai bună actriţă într-un serial dramatic" graţie interpretării reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în producţia "The Crown".

 


Producţia de televiziune "Chernobyl" a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie/ lungmetraj TV.

Premiile pentru roluri principale interpretate într-o miniserie/lungmetraj TV au revenit în acest an actorilor Russell Crowe ("The Loudest Voice") şi Michelle Williams ("Fosse/Vernon"), în timp ce Globurile de Aur pentru roluri secundare în astfel de producţii TV au fost câştigate de Stellan Skarsgard ("Chernobyl") şi Patricia Arquette ("The Act").

Trofeul onorific Carol Burnett, aflat la cea de-a doua sa ediţie, a fost atribuit actriţei, prezentatoarei şi realizatoarei TV Ellen DeGeneres.

Cea de-a 77-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur a avut loc la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul, difuzat în direct de postul de televiziune american NBC, a fost prezentat pentru a cincea oară de Ricky Gervais.

Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune interpretări şi producţii din industria cinematografică şi de televiziune, grupate în 25 de categorii. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

Lista completă a premiilor atribuite la gala de decernare a Globurilor de Aur 2020

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d

Life 21-02-2026 19:20

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie

Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră

Life 17-01-2026 22:54

Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european

Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine

Life 17-01-2026 22:38

Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor

Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali

Life 17-01-2026 21:24

VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană

Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le

Life 17-01-2026 21:17

Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european

Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo