FILME&ACTORI Povestea lui Elton John, ''Rocketman'', omite oameni şi evenimente importante din viata artistului

"Rocketman", filmul biografic despre Elton John, cu Taron Egerton în rolul principal dintr-o distribuţie din care mai fac parte Richard Madden, Jamie Bell şi Bryce Dallas Howard, propune o călătorie muzicală fantastică în viaţa celebrului solist pop britanic, însă unele elemente nu sunt chiar aşa cum s-au petrecut în realitate, conform unui material publicat de eonline.com.
"Nu este un film biografic în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o poveste despre Elton John care îşi 'despachetează' toate problemele persoanale, odată cu bagajele, după ce s-a internat într-o clinică de reabilitare", a declarat regizorul Dexter Fletchert pentru Thrillist. De altfel, coincidenţa face ca Fletcher să fie regizorul chemat să "salveze" un alt film biografic care a avut probleme similare în ceea ce priveşte respectarea realităţii, "Bohemian Rhapsody", după ce regizorul Bryan Singer a fost concediat (conform regulilor Sindicatului american al regizorilor de film, Singer rămâne pe afişul filmului drept regizor, iar Fletcher a fost trecut drept producător executiv).
"Cred că (Rocketman) este o încercare de a respecta adevărul pe cât de mult posibil, fără a încerca să ascund sau să îndulcesc anumite lucruri. Însă evident că nu poţi acoperi totul. Este vorba de un film de două ore în care am încercat să cuprindem 35 de ani dintr-o viaţă de om. Este clar că nu putem acoperi totul. A trebuit să fim selectivi", a mai susţinut Fletchert.
"Nu am vrut să fiu sclavul cronologiei în care au fost compuse piesele celebre ale lui Elton şi nici nu m-a interesat neapărat despre ce e vorba în ele. Le-am folosit ca şi când aş fi regizat un musical", a subliniat el.
"Unele studiouri au dorit să ne îndepărtăm de elementele de fantezie şi să venim cu un film biografic în adevăratul sens al cuvântului, însă (Rocketman) nu e despre acest lucru. Evident că nu e totul adevărat, la virgulă, însă, în linii mari, este adevărul", a comentat despre acest lucru şi Elton John.
Eonline.com prezintă o parte dintre adevărurile parţiale sau omisiunile de care au fost acuzaţi realizatorii filmului.
CUM ŞI-A LUAT NUMELE ELTON JOHN
În film, tânărul Reggie Dwight s-a săturat să cânte pentru alţii şi visează la o carieră proprie. Ştie însă că pentru a avea succes are nevoie de un nume de scenă. În film, vedem că se gândeşte la numele de John, după ce vede o fotografie a lui John Lennon alături de ceilalţi membri ai formaţiei The Beatles. Prenumele Elton l-a preluat de la un fost coleg din formaţia alături de care cânta, Elton Dean. Ei bine, dacă partea privind originea prenumelui este adevărată, cea despre originea numelui John nu este. Formaţia viitorului Elton John cânta în turnee cu solistul Long John Baldry, iar Reggie Dwight a împrumutat numele de la acesta şi nu de la solistul formaţiei The Beatles.
"Le-am spus că trebuie să mă gândesc la un nume. M-am săturat să fiu Reg Dwight şi nu pot să mai fiu Reg Dwight dacă vreau să fiu cântăreţ. Aşa că a trebuit să mă gândesc la un nume nou", declara Elton John pentru revista Rolling Stone în 1973. "Aşa că m-am gândit la Elton Dean şi la John Baldry şi mi-a venit ideea. Elton John", mai susţinea el. În 1972 Reginald Dwight şi-a schimbat în mod legal numele în Elton Hercules John.
FEMEILE DIN VIAŢA LUI ELTON JOHN
Deşi pelicula menţionează scurtul mariaj al lui Elton John cu Renate Blauel, pe care a cunoscut-o în studioul de înregistrări, această relaţie este prezentată prea succint. În viaţa reală, cei doi au avut o căsnicie de 4 ani, iar în "Rocketman" totul se încheie într-o singură scenă. De asemenea, filmul ignoră complet faptul că înainte de această căsătorie, Elton John a mai avut o relaţie cu o femeie cu care a fost logodit - o secretară pe nume Linda Woodrow. "Au fost şase luni foarte furtunoase din viaţa mea, după care m-am aflat aproape de o cădere nervoasă. Am încercat să mă sinucid şi am făcut şi alte lucruri, iar în această perioadă nu am compus nimic", povestea Elton John pentru revista Rolling Stone. "Trebuie să recunosc însă că a fost o încercare de sinucidere mai aşa, în stilul lui Woody Allen. Am dat drumul la gaze dar am lăsat toate ferestrele deschise", a explicat el.
Ulterior, John Baldry, care a fost lăsat complet în afara filmului, l-a convins pe Elton John că Linda Woodrow nu este dragostea vieţii lui şi i-a spus că mai bine ar încheia relaţia cu aceasta.
PRIETENII CELEBRI AI LUI ELTON
Filmul nu menţionează nimic despre formaţia The Queen şi lasă complet neacoperit subiectul prieteniei împărtăşite de Elton John şi Freddie Mercury. De asemenea, ignoră complet şi prietenia lui Elton cu un alt rocker celebru, Rod Stewart, dar şi colaborările lui legendare cu George Michael şi relaţia apropiată cu prinţesa Diana.
CLINICA DE REABILITARE
Dacă succesiunea scenelor din "Rocketman" ne face să credem că în 1990 Elton John a părăsit furtunos Madison Square Garden din New York, înainte de un concert, în costum de scenă, şi s-a dus să se interneze într-o clinică de reabilitare când a înţeles că trebuie să renunţe la dependenţa de droguri şi alcool, lucrurile au stat "un pic" altfel în viaţa starului. Deşi este adevărat că Elton John a anulat la un moment dat un concert pe care urma să-l susţină la MSG, el nu s-a internat la reabilitare decât 6 luni mai târziu. Iar starul a înţeles că are nevoie de ajutor după ce Hugh Williams, un amant de-al său, de asemenea dependent de droguri, a luat hotărârea de a se interna într-o astfel de clinică. Supărat din cauza alegerii lui Williams de a căuta ajutor, pentru că simţea că şi el ar trebui să facă acest pas, Elton John s-a hotărât să se interneze la rândul său după ce şi-a vizitat a doua oară partenerul care era internat la o clinică din Arizona. După ce a aflat că nicio clinică din Los Angeles nu îi poate oferi concomitent tratament pentru dependenţa de droguri dar şi pentru bulimie, Elton John a descoperit în cele din urmă un spital din Chicago şi s-a internat la 12 iunie 1990.
UNDE ESTE RYAN WHITE?
Un alt personaj important din viaţa lui Elton John care însă lipseşte cu desăvârşire din film este adolescentul Ryan White. Elton John a fost impresionat de povestea tristă a lui Ryan White după ce presa a relatat pe larg când şcolile publice din statul american Indiana au refuzat să-l mai primească la cursuri pe motiv că suferea de SIDA. Elton John s-a apropiat foarte mult de adolescent şi de familia acestuia şi s-a aflat la căpătâiul lui Ryan când a murit, în 1990, la doar 18 ani. Povestea lui Ryan White l-a inspirat pe Elton John să se implice în lupta împotriva HIV/SIDA şi să înfiinţeze Elton John AIDS Foundation şi l-a ajutat să ia în considerare să renunţe la droguri, cel puţin pentru o perioadă. "Eram destul de afectat (de droguri) în acea perioadă... mă enervam din orice", declara el pentru cotidianul The Los Angeles Times în 1992. "Nu mi-a venit să cred că o familie care a trebuit să înfrunte atât de multă ură, putea să fie atât de iertătoare... Nu mai întâlnisem aşa ceva niciodată... atât de multă dragoste. Şi m-am simţit bine să pot contribui. Timp de o săptămână sau cam aşa nu m-am mai drogat şi nu am mai băut. Am fost prea ocupat organizând chestii şi încercând să fiu de ajutor", a mai povestit el.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.