Noel Gallagher a câştigat două trofee la gala Q Awards 2018
Rockerul britanic Noel Gallagher, membru fondator al fostei trupe Oasis, a câştigat două trofee la gala Q Awards 2018, organizată miercuri seară la Londra de editorii revistei muzicale Q, informează Reuters.
Noel Gallagher, chitaristul şi compozitorul principal al cântecelor lansate de fosta trupă Oasis, şi-a lansat cel de-al treilea album, intitulat "Who Built the Moon?", alături de trupa lui actuală, High Flying Birds, anul trecut. Miercuri seară, muzicianul britanic a fost recompensat cu două trofee, impunându-se la categoria "cel mai bun artist solo" şi a primit un premiu special pentru contribuţia sa deosebită adusă muzicii, la gala Q Awards, un eveniment care a debutat în 1990.
Cântăreţul şi compozitorul Paul Weller, care a devenit celebru cu trupa The Jam în anii 1970 şi care a susţinut săptămâna trecută un concert în cadrul Royal Festival Hall din Londra, s-a impus la categoria "cel mai bun artist din lumea de azi".
Duoul pop Let's Eat Grandma a câştigat premiul pentru cel mai bun album cu materialul discografic "I'm All Ears", iar trofeul pentru cel mai bun debut a fost atribuit ex aequo trupelor Goat Girl şi Idles. Ambele categorii menţionate se numără printre cele ai căror câştigători sunt desemnaţi în fiecare an pe baza voturilor exprimate de cititorii revistei muzicale Q.
Printre ceilalţi laureaţi ai galei de miercuri seară s-au aflat Brett Anderson, solistul grupului Suede, care a fost recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră, muzicianul Nile Rodgers, cofondator al grupului Chic, care a primit trofeul Q Legend, dar şi Ian McCulloch, solistul trupei rock Echo & The Bunnymen, care a primit trofeul Q Icon.
Grupul indie Wolf Alice, care a câştigat luna trecută prestigiosul Mercury Prize pentru albumul "Visions of Life", lăudat de criticii de specialitate, s-a impus miercuri seară la categoria "cel mai bun artist live". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franțuzoaica Anouk Ricard a câștigat Marele Premiu al Festivalului de benzi desenate de la Angoulême
Marele Premiu al Festivalului de benzi desenate de la Angoulême a fost decernat miercuri desenatoarei franceze Anouk Ricard pentru opera sa burlescă ce aduce în scenă animale foarte umanizate, transmite joi AFP. Autoarea și desenatoarea în vârstă de 54 de ani, aleasă de un juriu format din autori ai unor serii de benzi desenate publicat
Eurovision 2025: 42.000 de bilete, vândute în doar câteva minute
A fost nevoie de doar șapte minute pentru ca zeci de mii de bilete la spectacolele live ce vor avea loc în cadrul ediției din acest an a concursului Eurovision, programat să se desfășoare în luna mai, în orașul elvețian Basel, să se vândă în totalitate în cursul zilei de miercuri, informează DPA. Cererea a fost imensă atunci
Filmul 'Contele de Monte-Cristo', cu Anamaria Vartolomei în distribuție, a primit 14 nominalizări la premiile Cesar
Două mari succese populare și un musical de excepție cu reputație internațională - filmul 'Contele de Monte-Cristo', în care joacă și actrița franco-română Anamaria Vartolomei, 'L'Amour ouf' și 'Emilia Perez' - se află în fruntea nominalizărilor la premiile Cesar din 2025, care au fost anunțate miercuri la Paris, informează AFP.
Romanul lui Vintilă Horia ''Dumnezeu s-a născut în exil'', premiat cu Goncourt în 1960, va fi reeditat
Romanul ''Dumnezeu s-a născut în exil'', cu care Vintilă Horia a câștigat în 1960 premiul Goncourt, cel mai prestigios premiu literar francez, este reeditat de editura franceză Noir sur blanc și va fi relansat la 10 aprilie, transmite marți AFP. Această editură reeditează, în colecția sa ''La Bib
VIDEO Trupa din anii '90 Boyzone, subiectul unui documentar cu efect ''terapeutic'' pentru membrii formației
La 30 de ani de la înființare, membrii trupei irlandeze Boyzone s-au reunit pentru a-și spune povestea în cadrul unei noi serii documentare, transmite marți Reuters.
Următorul album al cântăreței Lady Gaga, 'Mayhem', va fi lansat pe 7 martie
Cântăreața americană Lady Gaga a dezvăluit că cel de-al șaptelea album de studio al ei, care se va intitula cel mai probabil 'Mayhem', va fi lansat pe 7 martie. Anunțul a fost făcut prin intermediul unor panouri publicitare care au fost amplasate în timpul nopții de duminică spre luni în orașele New York și Las Vegas, informează revista Variety.
BTA/Contribuția orașului Pernik la Europa modernă este un exemplu de păstrare a tradițiilor, afirmă directorul general al BTA
Contribuția orașului Pernik la Europa modernă este un exemplu de păstrare a tradițiilor, a declarat directorul general al BTA, Kiril Vălcev, vineri în deschiderea conferinței locale din cadrul proiectului BTA 'Europa în Balcani: capacitatea de coeziune' la Clubul Național de Presă al BTA din Pernik. Proiectul își propune să promoveze
Arabia Saudită i-a solicitat compozitorului Hans Zimmer să lucreze la o nouă versiune a imnului său național
Arabia Saudită i-a solicitat compozitorului german Hans Zimmer, recompensat cu două premii Oscar pentru cea mai bună muzică de film, să lucreze la o nouă versiune a imnului său național, a anunțat un înalt responsabil al acestui regat conservator, informează vineri AFP. Hans Zimmer, cunoscut pentru coloanele sonore ale unor producții ca 'The
Charli XCX, marea favorită a BRIT Awards cu albumul său, 'Brat'
Solista britanică Charli XCX, al cărei album 'Brat' a inspirat un adevărat fenomen cultural în cursul verii trecute, a primit joi 5 nominalizări la BRIT Awards, iar legendara formație The Beatles a primit și ea o nominalizare la premiile industriei muzicale britanice, prima după 1977, transmite Reuters. Charli XCX a fost nominali
Directoarea Luvrului atrage atenția asupra deteriorării spațiilor din interiorul muzeului
Infiltrații de apă, probleme de temperatură pentru conservarea lucrărilor... Laurence des Cars, președintă și directoare a Muzeului Luvru din Paris, a tras un semnal de alarmă cu privire la starea celui mai mare muzeu din lume, în speranța de a obține un sprijin financiar adecvat, transmite joi AFP. Într-o notă din 13 ianuarie adre
Oscar 2025/ Filmele 'Emilia Pérez', 'The Brutalist' și 'Wicked', marile favorite la Oscar
Filmele 'Emilia Pérez', 'The Brutalist' și 'Wicked' sunt considerate marile favorite la ediția din acest an a premiilor Oscar, în urma anunțului de joi al nominalizărilor la cele mai prestigioase premii ale industriei cinematografice, transmite CNN. Producția 'Emilia Perez' se anunță marea favorită
O supraviețuitoare a masacrului comis la Festivalul Nova va reprezenta Israelul la Eurovision 2025
O supraviețuitoare a masacrului comis de organizația teroristă Hamas la festivalul muzical Nova, care a reușit să scape cu viață după ce s-a ascuns timp de mai multe ore sub o grămadă de cadavre într-un adăpost antirachetă pe 7 octombrie 2023, va reprezenta Israelul la Eurovision 2025, informează AFP. Yuval Raphael, în vârstă de 24 de ani, a
Salvate din incendiile din Los Angeles, opere ale pictorului Antoine Watteau, expuse la Chantilly
Un colecționar privat franco-american din Los Anegels a reușit să salveze din incendii mai multe tablouri ale pictorului francez Antoine Watteau (1684-1721), pe care le colecționează și care sunt așteptate la Castelul Chantilly, la nord de Paris, cu prilejul unei expoziții, au anunțat miercuri reprezentanții muzeului amenajat în celebrul monument istoric, potrivit AFP.
Jubileu2025/ Roma va organiza o expoziție ''excepțională'' Caravaggio pentru ''Jubileul Speranței''
O expoziție ''de excepție'' dedicată artei lui Caravaggio, maestrul clarobscurului, se va deschide pe 7 martie la Roma, în cadrul manifestărilor culturale pentru turiștii și pelerinii care vor veni în oraș în acest An Sfânt jubiliar, supranumit ''Jubileul Speranței'', transmite miercuri EFE.
BTA: Artiști din 8 țări vor participa la 6Fest la Plovdiv
Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Stradale 6Fest va prezenta artiști din 8 țări, la Plovdiv, în perioada 24 aprilie - 27 aprilie 2025. Pentru al șaselea an consecutiv, festivalul face parte din Calendarul Cultural al Municipalității Plovdiv, a declarat Katrin Gutman din cadrul departamentului cultural al municipalității.