Arheologul britanic Howard Carter a descoperit mormântul aproape intact al faraonului-copil Tutankamon în Valea Regilor la 4 noiembrie 1922, un eveniment central în istoria arheologiei care a dat un impuls fascinaţiei globale pentru Egiptul antic care dăinuieşte până în zilele noastre, transmite EFE.

O sută de ani mai târziu, lumea sărbătoreşte acest eveniment şi îl plasează în centrul agendei culturale în muzee, universităţi şi biblioteci: o pasiune care a impregnat şi cultura populară, reflectată pe reţelele sociale cu hashtag-uri precum #Tutankhamon şi #Egyptomania sau ca sursă de inspiraţie pentru nenumărate filme, romane şi jocuri video.

De la egiptologie la egiptomanie

Descoperirea mormântului lui Tutankamon a schimbat faţa egiptologiei, a declarat pentru EFE preşedintele Fundaţiei Gaselec, Gustavo Cabanillas, responsabil al Muzeului Egiptean din Melilla, care consideră că această descoperire ''i-a amintit poporului egiptean mândria trecutului său şi obligaţia de a-şi proteja patrimoniul de potenţialele colonii străine'' şi a obligat ''lumea academică să-şi îmbunătăţească procedurile arheologice''.

De aceeaşi părere este şi şefa departamentului de antichităţi egiptene de la Muzeul de Arheologie Naţională, Esther Pons: ''Această descoperire a fost atât de semnificativă în egiptologie încât a atras după sine o creştere a numărului de studenţi care voiau să studieze această specialitate'', ceea ce s-a tradus printr-o creştere a misiunilor arheologice străine în Egipt.

''Interesul pentru Egipt exista dinainte de descoperirea mormântului lui Tutankamon, dar este la fel de adevărat că de atunci încolo s-a accentuat foarte mult'', afirmă Pons, coordonatoarea Misiunii Arheologice Oxirrinco, din Egiptul de Sus.

Potrivit expertei spaniole, ''au putut fi văzute manifestări ale egiptomaniei îndeosebi în clasele bogate europene, care şi-au umplut locuinţele cu mobilier cu 'accent' egiptean, (la fel şi cu) haine, bijuterii, sticluţe de parfum şi sculpturi''.

''Există un înainte şi un după al descoperirii'', consideră Cabanillas, referindu-se la interesul în creştere pentru această disciplină care, cu trecerea timpului, s-a transferat la societate în ansamblul ei şi s-a manifestat prin diferite produse culturale şi decorative care ''au invadat'' instituţiile, rafturile şi căminele''.

Foto: (c) KHALED ELFIQI / EPA

Romantizarea Egiptului antic

Imensa comoară, compusă din mai bine de 6.000 de artefacte, între care se evidenţiază masca mortuară şi sarcofagul din aur masiv al lui Tutankamon, a aprins imaginaţia oamenilor şi i-a făcut să viseze la bogăţia fabuloasă a acestei civilizaţii. A deşteptat totodată şi interesul muzeelor şi, practic, în întreaga lume orice persoană poate admira obiectele acestei culturi milenare şi îşi poate lua acasă mici replici ale obiectelor aparţinând Egiptului antic.

Fascinaţia globală pentru această civilizaţie s-a tradus printr-o idealizare care nu are legătură cu realitatea şi cu rutina vieţii de zi cu zi, unde ţăranii şi clasele de jos se confruntau zilnic cu moartea care îi pândea ''la fiecare colţ'', în timp ce ''la noi a ajuns doar strălucirea curţii şi viaţa bună a familiei regale'', spune Cabanillas.

Şi presa are partea sa de responsabilitate pentru că a dat forţă acestei romantizări, insistând pe ''mitul blestemului'' care se presupune că i-a urmărit pe descoperitorii mormântului, la care Pons adaugă ''uriaşa cantitate de lacune, îndoieli şi necunoaştere a civilizaţiei egiptene antice'', în special în ceea ce priveşte mumiile şi teama că acestea vor prinde viaţă şi se vor răzbuna pe toţi cei care au îndrăznit să le profaneze mormintele.

Cabanillas crede că, ''poate tocmai datorită comorii găsite în interiorul mormântului, Egiptul antic a ajuns în atenţia marelui public''.

Foto: (c) KHALED ELFIQI / EPA

Egiptenii, veşnic uitaţi

Însă participarea egiptenilor la descoperire a fost trecută cu vederea, în contextul unei colonizări europene care recompensa personalitatea omului alb.

Din restaurantul său din Luxor, decorat cu tăieturi din ziarele zilei în care Tutankamon a fost scos din mormânt şi adus la suprafaţă, Nubi Abd El Rasul explică plin de mândrie pentru EFE cum familia sa, care se ocupa de excavaţii şi de agricultură, ''a jucat un rol important în descoperirile din această zonă'' plină de comori.

Tatăl şi bunicul său s-au ocupat de excavaţii în zona El-Qurna, în Teba antică, unde erau ascunse majoritatea relicvelor descoperite la finalul secolului al XIX-lea.

Într-o epocă marcată de colonizarea Egiptului, misiunile arheologice engleze, franceze şi germane i-au cerut familiei lui Abd El Rasul să le ajute să dezgroape secretele Luxorului, dat fiind că familia sa făcea parte dintr-unul dintre cele mai importante triburi din zonă, spune el.

Foto: (c) KHALED ELFIQI / EPA

O descoperire norocoasă

Potrivit lui Nubi Abd El Rasul, relaţia tribului său cu Carter a început când Autoritatea pentru Antichităţi din Egipt l-a sfătuit pe arheologul britanic să-i ceară familiei sale să se ocupe de lucrările de excavare.

''Bunicul meu, Mohamed Abd El Rasul, a selectat lucrători din familie şi dintr-un sat învecinat, dat fiind că la acea vreme populaţia nu era aşa de mare'', explică el.

Potrivit lui Nubi, tatăl său, Hussein Abd El Rasul, care avea pe atunci doar 12 ani, îşi ajuta bunicul cărând apă cu ajutorul unui catâr pentru a potoli setea muncitorilor, până într-o zi când unul dintre ulcioare a căzut şi a format o mică groapă. Muncitorii au început să sape în zona în care s-a infiltrat apa şi au descoperit prima treaptă a intrării în mormânt.

''Carter a început să fugă şi l-a luat în braţe pe copil, strigând: ''Azi este ziua cea mare!'', explică Nubi, sugerând că faptul că tatăl său s-a împiedicat a contribuit la una dintre cele mai mari descoperiri din istorie.

Un copil - nu este clar dacă acelaşi - va fi ulterior imortalizat într-o fotografie făcută de Carter în care micuţul poartă pe piept bijuterii ale faraonului Tutankamon.

Foto: (c) KHALED ELFIQI / EPA

O istorie incompletă

Daniela Rosenow, specialistă în egiptologie şi cercetătoare a arhivei privind descoperirea mormântului lui Tutankamon de la Universitatea Oxford, a declarat pentru EFE că, în pofida autenticităţii fotografiei, nu se cunoaşte adevărata identitate a minorului.

''Ca să fiu sinceră, nu cred că acel copil cu bijuteriile este Hussein Abd El Rasul. Vorbesc din punctul de vedere al arhivelor noastre, căci nimeni nu i-a trecut numele'' în explicaţia foto, afirmă experta într-un interviu.

Rosenow a remarcat totodată că Howard Carter nu a menţionat anecdota cu ulciorul de apă în jurnalul său, în care nota cu meticulozitate toate detaliile misiunii sale.

Ea a declarat pentru EFE că în prezent lucrează împreună cu alţi colegi egipteni la crearea ''celeilalte'' versiuni a descoperirii - din punctul de vedere al egiptenilor -, dat fiind că povestea lui Carter a fost spusă sub forma ''spectacolului individual'' al europeanului.

''Întreaga istorie a arheologiei a fost creată pornind de la viziunea colonizării, de aceea acum este important să punem degetul pe rană, pentru ca oamenii să fie conştienţi'' de acest aspect, a explicat ea.

Dincolo de această anecdotă, este totuşi foarte clar că Howard Carter a recrutat sute de muncitori, mulţi minori, lucru care în acea epocă ''era normal'', spune Rosenow, ca să-l ajute să sape, dat fiind că egiptenii care se ocupau cu excavaţiile aveau multă experienţă pe teren şi cunoşteau bine locurile.

De aceeaşi părere este şi preşedintele Institutului de Studiu al Egiptului Antic, Francisco J. Martin, care a declarat pentru EFE că, dincolo de existenţa oricărei dovezi fizice, relaţia lui Carter cu populaţia locală - cu care avea legături excelente - a fost esenţială pentru descoperire. De altfel, Carter, spre deosebire de mulţi alţi exploratori ai vremii, vorbea limba arabă.

Potrivit lui Martin, Carter nu era bine privit de comunitatea britanică de egiptologi, pentru că nu avea formare academică, iar acest lucru l-ar fi putut face să se apropie de muncitorii locali.

''Carter nu ar fi făcut nimic fără egipteni'', rezumă Rosenow. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)