Pieton care traversa neregulamentar, accidentat de o ambulanţă al cărei şofer consumase alcool
Un pieton care traversa neregulamentar pe Calea Dorobanţi a fost accidentat, miercuri seară, de o ambulanţă care se deplasa fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şoferul fiind depistat cu o alcoolemie de 0,23 mg/l.
"Conducătorul unei ambulanţe SABIF, în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare către Piaţa Dorobanţi, fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a surprins şi accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure", informează Brigada Rutieră a Capitalei.
Pietonul, în vârstă de 47 de ani, a fost transportat la Spitalul Floreasca, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
"Conducătorul ambulanţei SABIF a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la sediul INML în vederea prelevării mostrelor biologice", arată sursa citată.
În continuare, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
SABIF: Cercetare disciplinară în cazul ambulanţierului care a provocat accident miercuri seara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.