Incendiu la Parchetul Vaslui; o angajată ar fi dat foc unor acte şi ar fi încercat să se sinucidă
Un incendiu a fost înregistrat, luni, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse.
"Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui mic incendiu izbucnit într-o clădire din municipiul Vaslui, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, precum şi pentru evaluarea şi acordarea primului ajutor unei femei. Până la sosirea echipajului de pompieri, incendiul a fost limitat de lucrătorii instituţiei, care au folosit mijloacele de primă intervenţie avute la dispoziţie. Femeia a fost găsită cu o marcă traumatică, drept pentru care a fost preluată de echipajul ambulanţei de Terapie Intensivă Mobilă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz şi urmează să stabilească împrejurările producerii evenimentului. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editori online: Simona Aruştei, Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Vaslui: Dosar penal în cazul angajatei de la Parchet care ar fi încercat să se sinucidă la birou
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.