UPDATE Galaţi: O locomotivă a lovit un vagon de călători staţionat; 4 persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă
Cauzele care au generat accidentul produs sâmbătă seara în Gara Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură, vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la faţa locului, informează CFR Călători.
Anterior, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat companiei feroviare să comunice rapid informaţiile relevante opiniei publice.

Sursa foto: ISU Galaţi
"Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicaţii şi să vină cu soluţii pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete", a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un comunicat al ministerului transmis sâmbătă seara AGERPRES.

Sursa foto: ISU Galaţi
Potrivit CFR Călători, în staţia Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relaţia Galaţi - Mărăşeşti a fost tamponat primul vagon. Din primele informaţii, în urma impactului, au fost rănite patru persoane: mecanicul, conductorul, şeful de tren şi un călător. Au fost solicitate serviciul de Ambulanţă, răniţii fiind preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Sursa foto: ISU Galaţi
Totodată au fost avariate locomotiva şi vagonul.

Sursa foto: ISU Galaţi
Mecanicul de locomotivă are vârsta de 50 ani, cu o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani.

Sursa foto: ISU Galaţi
Trenul 7576 a plecat din staţia Galaţi la 21:03, cu o întârziere de 78 de minute, format dintr-o altă garnitură, a precizat compania feroviară de călători. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii
Citeşte şi:
* Galaţi: Una dintre victimele accidentului feroviar a murit la spital
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.