Olt: Patru morţi şi trei răniţi într-un accident produs pe DN 65, la Jitaru
Patru persoane au murit şi trei au fost rănite, marţi seara, după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 65, în localitatea Jitaru.
"Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule în care se aflau şapte persoane, respectiv un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Coloneşti şi un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Corbu. În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto şi alte două persoane au decedat, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, patru bărbaţi au fost declaraţi decedaţi. Alte trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost transportate la spitalul din Slatina, conştiente, cu diverse traumatisme.
"La faţa locului acţionează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzută cu accesorii pentru descarcerare şi două autospeciale pentru primă intervenţie şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă", au precizat reprezentanţii ISU Olt.
IPJ Olt a anunţat că traficul rutier pe DN 65, între Piteşti şi Slatina, a fost întrerupt pe ambele sensuri de mers. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editori online: Gabriela Badea, Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.