Brigada Rutieră: Două fete care mergeau pe trotuar, lovite de o maşină care a ricoşat după un accident
Două eleve de 15 ani au fost lovite, joi, de o maşină care s-a răsturnat pe trotuar, după ce a fost implicată într-un accident cu alte două autoturisme pe şoseaua Vitan-Bârzeşti.
Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, cele două fete au fost transportate la Spitalul "M.S. Curie" pentru acordarea de îngrijiri medicale.
"În jurul orei 7,50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe şoseaua Vitan-Bârzeşti. După efectuarea cercetării la faţa locului, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani, care se deplasa cu autovehiculul pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan către Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus", arată sursa citată.
În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar, arată sursa citată.
Conducătorii autovehiculelor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.
Conducătorul unuia dintre autovehiculele acroşate, în vârstă de 36 de ani, a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Acesta a fost condus la INML în vederea recoltării de mostre biologice, precizează Brigada Rutieră.
El este cercetat şi pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, mai spun poliţiştii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.