Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Una din cele patru persoane implicate în accidentul rutier produs, duminică, pe drumul european E58, pe raza comunei Băluşeni, a decedat, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Victima este o femeie de 63 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al unui autoturism care, într-o curbă periculoasă la dreapta, a intrat pe contrasens şi a lovit violent o altă maşină.

În accident a fost rănit şi soţul femeii, şoferul care ar fi vinovat de producerea accidentului. Bărbatul are 66 de ani şi se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani.

De asemenea, doi copii, care se aflau în cea de-a doua maşină, au fost răniţi uşor. Ei au fost transportaţi la spital, însă nu au rămas internaţi.

 

ORA 15:18 Botoşani: Accident cu patru răniţi pe drumul european E58; printre victime şi doi copii

 

Patru persoane, printre care şi doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, pe drumul european E58, pe raza comunei Băluşeni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

În accidentul produs în apropiere de Mănăstirea Zosin au fost implicate două autoturisme.

 


Sursa foto: ISU Botoşani


La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

"Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, dar şi pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor", a precizat Dorina Lupu. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Claudia Stănescu, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.