UPDATE Dâmboviţa: Nouă copii au ajuns la spital, în urma accidentului de la Aninoasa
UPDATE ORA 09.08 Nouă copii au ajuns la spital în urma accidentului de joi dimineaţa de la Aninoasa, judeţului Dâmboviţa, şase dintre aceştia fiind duşi cu ambulanţe, iar trei cu alte mijloace de transport, informează ISU Dâmboviţa.
În accident au murit doi adulţi - şoferul microbuzului şi o persoană însoţitoare a copiilor.
"Cele două victime încarcerate au fost declarate decedate, iar cei nouă copii au fost transportaţi la spital (transportaţi de echipajele SMURD şi SAJ, trei cu mijloace proprii până la sosirea forţelor de intervenţie)", precizează ISU Dâmboviţa.
Microbuzul implicat în accident efectua o cursă privată şi ducea copii la şcoală.
Se pare că şoferul microbuzului nu s-a asigurat la ieşirea în DN 71, s-a ciocnit cu un autoturism, iar microbuzul s-a răsturnat. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de descarcerare, SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
ORA 08.25 Dâmboviţa: Microbuz care ducea copii la şcoală, implicat într-un accident; 2 adulţi decedaţi şi 5 minori răniţi
Un microbuz care efectua o cursă privată şi ducea copii la şcoală a fost implicat, joi dimineaţa, într-un accident, în Aninoasa, iar şoferul şi un alt adult au murit, iar cinci minori sunt răniţi uşor, conform unor surse din IPJ Dâmboviţa.
Se pare că şoferul microbuzului nu s-a asigurat la ieşirea în DN 71, s-a ciocnit cu un autoturism, iar microbuzul s-a răsturnat.
"Asigurare zonă accident în Aninoasa, între un autoturism şi un microbuz. Intervin Detaşamentul Târgovişte cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar de la Detaşamentul Pucioasa un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD", informează ISU Dâmboviţa. AGERPRES/(AS - autor: Cornelia Dumitru, editori: Irina Poenaru, Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.