IGSU: 18 autospeciale de stingere şi 5 autoscări acţionează pentru stingerea incendiului de la Palatul Administrativ din Suceava
Pentru lichidarea incendiului de la acoperişul Palatului Administrativ din Suceava acţionează la ora transmiterii acestei ştiri un număr de 18 autospeciale de stingere şi 5 autoscări, au informat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
"În acest moment, dispozitivul de stingere este format din 18 maşini de stingere (13 din cadrul ISU şi alte 5 de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă) şi 5 autoscări", se arată în informarea IGSU.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a trimis mai multe autospeciale în sprijinul ISU Suceava, care intervine pentru stingerea incendiului de la Palatul Administrativ, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al ISU Botoşani, Decebal Muraru.
Potrivit acestuia, la misiunea de la Suceava participă autospeciala de salvare şi lucru la înălţime, dar şi două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la acoperişul clădirii Palatului Administrativ din Suceava, în care funcţionează Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean.
ISU Suceava a informat că nu sunt persoane rănite, iar toate persoanele care se aflau în interiorul clădirii la momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat. AGERPRES / (AS - autor: Marius Frăţilă, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.