logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO IPJ Ilfov: Două bancomate, sparte la parterul unui bloc din oraşul Otopeni

Imagine din galeria Agerpres

Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc din oraşul Otopeni, poliţiştii efectuând verificări pentru stabilirea pagubelor şi găsirea autorilor.

"În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei.

 


Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci.

În cauză, au rezultat numai pagube materiale, fără să fie înregistrate şi victime.

"Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Irina Poenaru, imagine: Alfred Schupler, editor video: Marilena Gheorghiţă, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dãdârlat, Ada Vîlceanu)

Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie