logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suceava: Pompierii intervin pentru salvarea unei persoane după prăbuşirea peretelui unei cariere, la Fundu Moldovei

Image

Pompierii militari intervin pentru salvarea unei persoane care a fost prinsă sub dărâmături după ce un perete de la o carieră din localitatea Fundu Moldovei s-a prăbuşit, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, un perete de la cariera din zona Pârâul Cailor s-a prăbuşit peste două utilaje, care au fost surprinse cu tot cu conducătorii vehiculelor.

Unul dintre aceştia a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului şi este conştient şi cooperant, dar cel de-al doilea a rămas sub dărâmături.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc (autospecială pentru complex de intervenţii multirisc), o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. AGERPRES/(AS - autor: Silvia Marcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Suceava: O persoană a decedat şi alta a ajuns la spital după prăbuşirea peretelui unei cariere la Fundu Moldovei

Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie