Prahova: Două femei au murit în urma unui accident în care au fost implicate 3 autoturisme pe DN1, la Băicoi
Două femei au murit, marţi dimineaţa, în urma unui accident care a avut loc pe DN 1 Ploieşti - Braşov, pe raza localităţii Băicoi, judeţul Prahova.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială şi un echipaj SMZRD de la Garda de Intervenţie Băicoi, o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul 1 Ploieşti şi un echipaj SMURD şi un altul de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 Ploieşti.
În accidentul rutier au fost implicate şase persoane, două dintre acestea decedând, fiind vorba de o femeie de 45 de ani şi o alta de 73 de ani.
Potrivit IPJ Prahova, din primele cercetări, cauza probabilă a accidentului este nepăstrarea distanţei în mers. Traficul rutier este deviat în zonă. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
Accidente rutiere grave produse în perioada august-octombrie 2018 (cronologie)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.