Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățământ superior.
Evenimentul academic s-a desfășurat sub tema 'Știință, descoperire, moștenire', fiind organizat în cadrul manifestării 'Luna George Emil Palade', dedicată patronului spiritual al universității, singurul om de știință născut în România care a primit Premiul Nobel.
Biolog, membru titular și președinte al Secției de Științe Biologice a Academiei Române, Maya Simionescu s-a născut la 23 februarie 1937, la București. Este autoarea a peste 500 de lucrări științifice publicate în reviste de prestigiu internațional și a peste 60 de capitole în monografii și tratate, obținând în jur de 20 de premii și distincții pentru activitatea sa profesională și de cercetare.
În anii '60, Maya Simionescu a lucrat cercetător la Institutul de Endocrinologie din București, alături de soțul ei, dr. Nicolae Simionescu. În timpul unei vizite pe care profesorul George Emil Palade a făcut-o în România în 1969, acesta a remarcat potențialul celor doi tineri biologi.
Timp de 10 ani, soții Simionescu au lucrat zi de zi alături de George Emil Palade în laboratoare recunoscute la nivel mondial.
La Universitatea Rockefeller (1970-1973), Maya Simionescu a parcurs etapele formării ca cercetător asociat în laboratorul condus de Palade, perioadă care a coincis cu decernarea Premiului Nobel pentru Palade în 1974. Când Palade s-a mutat la Yale School of Medicine, soții Simionescu l-au urmat. În perioada 1974-1979, Maya Simionescu a devenit lector și cercetător principal la această instituție.
După revenirea în țară, a fost profesor invitat la Universitatea din Yale (1979-1994), la Universitatea McGill din Montreal, Canada (1979) și la Universitatea Columbia din New York, SUA (1990). Alături de profesorul Nicolae Simionescu, face parte dintre fondatorii Institutului de Biologie și Patologie Celulară (IBPC) din București și ai Societății Române de Biologie Celulară, punând bazele școlii românești de biologie celulară. Maya Simionescu este cercetător științific (din 1979) și director (din 1995) al Institutului de Biologie și Patologie Celulară 'Nicolae Simionescu' din București.
Principalul său domeniu de cercetare este biologia celulară, moleculară și patologia sistemului cardiovascular, cu precădere alterările care au loc în arterioscleroză și diabet. Activitatea sa include studii asupra corelațiilor structură-funcție la nivelul inimii și al vaselor de sânge, biologia și patologia celulei endoteliale, precum și modificări celulare și moleculare în hipercolesterolemie și hiperglicemie. Împreună cu Nicolae Simionescu a contribuit la definirea unor termeni și concepte noi, utilizate în literatura de specialitate.
'Luna George Emil Palade' se organizează în mod simbolic în luna octombrie din două motive istorice legate de biografia savantului: George Emil Palade s-a născut la data de 19 octombrie 1912 la Iași și s-a stins din viață la data de 8 octombrie 2008, în Statele Unite ale Americii.
Prin urmare, în fiecare lună octombrie, universitatea mureșeană organizează conferințe internaționale, prelegeri și evenimente culturale menite să onoreze moștenirea sa științifică, transformând această perioadă într-un 'reper pentru excelența în cercetarea biomedicală și tehnologică'. AGERPRES / (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Elevii și preșcolarii din județ, fără corn și lapte în noul an școlar; licitația, în desfășurare
Elevii și preșcolarii din județul Bistrița-Năsăud nu beneficiază, de la începerea noului an școlar, de produsele de panificație, lactatele și de fructele prevăzute prin ''Programul pentru școli al României'', deoarece licitația a fost lansată de Consiliul Județean în urmă cu trei săptămâni, iar termenul de depunere a ofertelor
Dâmbovița: Performanță academică și promovarea rezultatelor excepționale la Gala Cercetării Științifice a Universității ''Valahia'' Târgoviște
Universitatea ''Valahia'' din Târgoviște organizează, în perioada 9-11 noiembrie, Gala Cercetării Științifice 2026, manifestare dedicată promovării excelenței academice, rezultatelor științifice și inițiativelor din domeniul inovării. Evenimentul se desfășoară în campusul universitar de pe Aleea Sinaia din T&a
ANOSR a solicitat ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să poată beneficia de burse sociale
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, luni, ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să aibă posibilitatea să beneficieze de burse sociale. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solicitarea a fost formulată, în Comisia de dialog social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul d
Sorin Costreie: Nu putem să avem o educație de calitate fără un mediu educațional sigur
România nu poate să aibă o educație de calitate fără un mediu educațional sigur, fără protecția copiilor, precum și a profesorilor, a declarat, luni, ministrul Educației, Sorin Costreie, la conferința de încheiere a proiectului 'Consolidarea răspunsului la violența împotriva copiilor prin politici mai bine fundamentate și capacitate instituțională spori
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori 2026, care s-a desfășurat în perioada 1-8 noiembrie la Ubon Ratchathani, Thailanda, și la care au participat reprezentanți din 25 de țări, a anunțat, duminică, Ministerul Educației și C
VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație
Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.
Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor
Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.
Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație
RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului
În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'
UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie
Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești
Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare
Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de
MEC: Termenul de alimentare a cardurilor pentru prima de carieră didactică - prelungit
Termenul limită pentru încărcarea cardurilor pentru prima de carieră didactică nealimentate a fost prelungit, anunță joi Ministerul Educației. Potrivit sursei citate, cardurile beneficiarilor eligibili vor fi alimentate în decursul lunilor noiembrie și decembrie. Pentru încărcare este necesar ca aceste carduri
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' va fi vernisată vineri, în deschiderea Galei Excelenței în Educație
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', va fi vernisată, vineri, 6 noiembrie, la Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. Expoziția va avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui.
Universitățile de stat, invitate să găzduiască olimpiade școlare; 17 și-au dat deja acordul de principiu
Ministrul Sorin Costreie a anunțat că universitățile de stat au fost invitate să găzduiască etape naționale ale olimpiadelor școlare iar până în prezent și-au exprimat acordul de principiu 17 instituții de învățământ superior. 'Ieri am transmis universităților de stat din toată țara invitația de a găzdui, în a
World Vision a lansat un ghid cu activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței
Fundația World Vision România a lansat, joi, ghidul 'Școala în care ne simțim bine', care include activități pentru prevenirea bullyingului și a violenței, acestea fiind anterior testate în școli, grădinițe și licee de 43 de organizații neguvernamentale, în cadrul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația








