VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie.
Potrivit acestuia, atacul a avut loc într-o sală de clasă.
Video: (c) TINA DUMITRESCU / AGERPRES
''Din păcate, avem un eveniment neplăcut, un elev de clasa a VII-a a intrat în școală cu un cuțit, a căutat un alt elev de clasa a VI-a căruia voia să îi facă rău. A bătut la ușă, profesoara a deschis ușa și nu i-a dat voie sa intre în clasă și, în acel moment, a atacat profesoara, i-a aplicat câteva lovituri de cuțit în zona frunții și în zona lateral abdominală, profesoara a strigat după ajutor, copilul a intrat în clasă căutând persoana pe care o viza, nu a reușit să o rănească, ceilalți copii au încercat să o salveze și unul dintre colegi a fost, la rândul lui, rănit. Victimele sunt în afara oricărui pericol, ancheta a fost preluată de DIICOT, se pare că minorul are ceva tendințe de radicalizare. Elevul este din școală, s-a dus să caute un elev de clasa a VI-a care, spunea el, este de altă religie'', a spus Șteopoaie.
El a adăugat că, în prezent, cursurile sunt suspendate.
''Transmit părinților să stea liniștiți că situația este sub control, am suspendat cursurile pe rând, acei copii la care vin părinții să îi ia acasă, pleacă acasă, ceilalți stau sub supraveghere. Situația va reveni la normal, școala are camere de supraveghere atât pe holuri, cât și în clase'', a mai punctat inspectoratul școlar general al ISJ Bistrița-Năsăud.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița au transmis că victimele atacului sunt conștiente și stabile.
''La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși astăzi o femeie în vârstă de 28 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, care prezintă plăgi produse prin agresiune în incinta unei unități de învățământ de pe raza municipiului Bistrița. Ambii pacienți sunt conștienți, stabili, speriați și se află în curs de investigații medicale la UPU-SMURD, respectiv la UPU Pediatrie'', a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari.
Un elev de clasa a șaptea de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița a atacat cu un cuțit, luni dimineața, o profesoară și a rănit și un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.
''În dimineața zilei de 19 octombrie a.c., în jurul orei 08:40, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un elev de clasa a VII-a, al unei unități de învățământ din municipiul Bistrița, ar fi agresat cu un cuțit o profesoară și un alt elev. Elevul a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, care le acordă îngrijiri medicale'', a transmis IPJ. AGERPRES/(AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va
ROBOFEST, la Politehnica la sfârșitul săptămânii: Peste 260 de echipe, din 34 de țări
Peste 260 de echipe din 34 de țări se vor întrece la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, care are loc în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie la Politehnica București. Timp de trei zile, campusul universitar se va transforma din nou într-un spațiu în care roboții intră &ic
Sorin Costreie, la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității educaționale: Una dintre priorități este să avem școli sigure
Reprezentanți ai elevilor, studenților, cadrelor didactice și ai părinților au discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, și cu ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu, despre combaterea comportamentelor abuzive, atât în mediul universitar, cât și în mediul preuniversitar, precum și des
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava va organiza Campionatul European Universitar de Handbal din 2029
Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) a primit dreptul de organizare a Campionatului European Universitar de Handbal din 2029, conform scrisorii oficiale de atribuire transmise de European University Sports Association (EUSA), a transmis, joi, USV. Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al EUSA în cadrul reuniu
Costreie: Trebuie să îmbunătățim două zone esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare
Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație - o mai mare descentralizare și debirocratizare. Acesta anunță și primele întâlniri pe care le va avea joi cu reprezentanți ai studenților, elevilor, profesorilor și ai părinților. ''A trecut de
Iași: Un bonsai de 57 de ani, printre surprizele expoziției 'Flori de toamnă' de la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu'
Un bonsai de 57 ani va putea fi admirat, începând de vineri, în cadrul expoziției de flori, fructe și semințe intitulată 'Flori de toamnă', organizată de Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' din Iași. Expoziția, ajunsă la ediția cu numărul 50, cuprinde numeroase specii și varietăți horticole de crizanteme și tufă
Bihor: Universitatea din Oradea dezvoltă un laborator de realitate virtuală, alături de studenți și companii
Universitatea din Oradea a organizat, la Centrul de Transfer Tehnologic, un workshop dedicat tehnologiilor emergente, în cadrul proiectului Digital Research 5.0, un eveniment ce a reunit peste o sută de studenți, cercetători, cadre didactice, profesori din licee și reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile care au explorat tehnologii VR și inte
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale, printr-o cofinanțare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei și în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit MEC, de aceste burse p
Arad: ISJ cere 10 milioane lei pentru finalizarea Palatului Copiilor, care trebuia inaugurat în 2013
Inspectoratul Școlar Județean a depus la Guvern o nouă cerere de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru realizarea amenajărilor necesare deschiderii Palatului Copiilor din municipiu, clădire construită în urmă cu câțiva ani, dar care nu poate fi utilizată deoarece nu este racordată la rețeaua electrică, branșarea fiind condiționată de recepția
Mureș: UMFST și o universitate din Camerun lansează granturi comune de cercetare
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș și Universitatea din Ngaoundéré (Camerun) lansează granturi comune și programe bilaterale de cercetare științifică. Anunțul a fost făcut marți de UMFST, în urma vizitei unei delegații conduse de profesorul M
Bihor: Universitatea din Oradea, prima instituție academică din România vizitată de ambasadorul Thailandei
Ambasadorul Regatului Thailandei la București, Phuchphop Mongolnavin, a declarat marți, la Universitatea din Oradea, că țara sa este interesată să dezvolte în continuare relațiile academice cu România și, în special, cu Universitatea din Oradea, menționând ca domenii de interes artele, științele biomedicale, ingineria, tehnologiile, a informat
Bihor: Energie verde și tehnologii sustenabile, într-un program internațional la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea a încheiat programul internațional intensiv mixt 'Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability', desfășurat în perioada 19-23 octombrie în cadrul alianței universitare EU GREEN. Organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, p
Bihor: Universitatea din Oradea organizează un simpozion internațional dedicat prevenirii burnout-ului
Universitatea din Oradea va găzdui, pe 24 noiembrie, un simpozion internațional dedicat prevenirii epuizării profesionale, stării de bine la locul de muncă și rolului leadershipului în organizații. 'Este un eveniment de anvergură internațională și cu un ridicat interes public prin tematica sa: tendințe legislative europene privind riscurile psihosoci
Consiliul Facultății de Drept a UAIC: Alexandru Toader, Tudorel Toader și Olga-Andreea Urdă nu vor mai preda
Universitatea ''Alexandru Ioan Cuza'' (UAIC) din Iași a anunțat că în Consiliul Facultății de Drept a fost luată decizia ca Tudorel Toader și lectorul universitar Olga-Andreea Urdă să nu mai susțină cursuri și evaluări la programele de licență și masterat, după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader.
Bihor: Dr. Meta Maria Rohde, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Universitatea din Oradea i-a acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa dr. Meta Maria Rohde, o personalitate internațională în domeniul tehnologiilor de microunde și al electronicii de înaltă frecvență, cu o carieră remarcabilă la intersecția dintre cercetare, inovare tehnologică și antreprenoriat. Potrivit unui comunicat al Un










