Proiectul metodologiei de organizare a repartizării și admiterii la liceu în anul 2027 - lansat în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și propunerea de calendar cuprinzând activitățile specifice.
Conform prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, după absolvirea învățământului gimnazial elevii susțin evaluarea națională, obligatorie. Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu, după susținerea de către elevi a evaluării naționale. Subiectele pentru probele de admitere sunt unice, elaborate la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.
În proiectul supus consultării publice, perioada propusă pentru desfășurarea probelor evaluării naționale este 22 - 25 iunie 2027, afișarea rezultatelor finale fiind programată pe 7 iulie.
Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susținerea de către elevi a evaluării naționale.
Unitățile de învățământ liceal tehnologic și tehnologic dual pot organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe suplimentare de admitere.
În conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu completările și modificările ulterioare, probele de admitere sunt:
* probe de aptitudini, pentru admiterea în învățământul vocațional (existente și în prezent);
* probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă, pentru clasele cu regim de predare bilingv (existente și în prezent);
* probe de verificare a cunoștințelor de limbă maternă pentru clasele cu predare în limbile minorităților naționale (existente și în prezent);
* probe suplimentare de admitere pentru admiterea în învățământul liceal tehnologic și tehnologic dual (element de noutate);
* probe de admitere administrate la nivelul unității de învățământ liceal în cadrul concursului de admitere (element de noutate).
La probele concursului de admitere pot participa elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a Evaluării Naționale, stabilită după soluționarea contestațiilor. Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării. Subiectele pentru probele de admitere sunt unice, elaborate la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.
În proiectul de calendar lansat în consultare publică înscrierea la probele de admitere administrate la nivelul unității de învățământ liceal este programată pe 8 iulie (după afișarea rezultatelor la evaluarea națională, programată în 7 iulie); desfășurarea probelor este programată pe 9 și 12 iulie; comunicarea rezultatelor finale este programată pe 15 iulie.
Pentru absolvenții de gimnaziu care nu participă la aceste probe înscrierea în clasa a IX-a, la învățământ cu frecvență zi, se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opțiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau perechile de calificări de nivel 3 sau nivel 4 din domeniul de pregătire de bază.
În proiectul de calendar lansat în consultare publică:
*** completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a este propusă pentru data de 16 iulie, respectiv zilele de 19 - 22 iulie 2027;
*** repartizarea computerizată este propusă pentru data de 26 iulie 2027;
*** înscrierea la școlile la care candidații au fost repartizați, în perioada 27 - 28 iulie 2027. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu











