RECTIFICARE VIDEO Timiș: Echipa Cybermoon a câștigat campionatul european de robotică FIRST Tech Challenge
În știrea cu titlul 'Timiș: Echipa Cybermoon a câștigat campionatul european de robotică FIRST Tech Challenge', publicată sâmbătă, 20 iunie, la ora 22:58, pe fluxurile Educație-Știință, Transilvania şi www.agerpres.ro, paragraful al treilea se modifică, în urma unei rectificări transmise de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).
Retransmitem știrea în forma corectă:
Echipa CyberMoon a Colegiului Național 'Constantin Diaconovici Loga' din Timișoara, mentorată și susținută de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a câștigat campionatul european de robotică FIRST Tech Challenge.
Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă seara de UVT, competiția s-a desfășurat în perioada 16-20 iunie, la Eindhoven (Țările de Jos), reunind peste 100 dintre cele mai performante echipe de robotică din lume.
'UVT anunță cu mândrie o nouă performanță internațională remarcabilă obținută de tinerii pe care îi susține și îi formează în domeniul tehnologiei și al inovării. Echipa CyberMoon a câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate elevilor de liceu. Echipa din Timișoara a devenit campioană europeană în calitate de căpitan al alianței câștigătoare, formată împreună cu echipele UNDEFINED (#19112) din Câmpina și TO GET THERE (#23133) din Gravina in Puglia, Italia. Împreună, cele trei echipe au câștigat toate meciurile din playoff-uri, devenind Winning Alliance și câștigând titlul de campioni ai European Premier Event 2026.', a transmis UVT.
Conform aceleiași surse, parcursul CyberMoon la Eindhoven a fost marcat de consistență și excelență tehnică.
'În etapa calificărilor, echipa a câștigat șapte dintre cele opt meciuri disputate, demonstrând performanță tehnologică, gândire strategică și capacitatea de a concura cu succes sub presiunea unei competiții de nivel internațional. La succesul sportiv și tehnic s-a adăugat și recunoașterea creativității tehnice. CyberMoon a fost recompensată cu premiul Innovate, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate în cadrul FIRST Tech Challenge, oferită echipei care dezvoltă cea mai inovatoare soluție de design pentru robotul construit în raport cu provocările sezonului competițional. Distincția recompensează originalitatea, eficiența și eleganța soluțiilor tehnice propuse, confirmând nivelul excepțional al proiectului dezvoltat de elevii timișoreni', arată instituția de învățământ superior.

Performanța obținută la Eindhoven, adaugă reprezentanții UVT, este rezultatul a mii de ore de muncă, testare și perfecționare, dar și al unui ecosistem educațional care susține excelența și dezvoltarea competențelor STEM.
'Rezultatul obținut de echipa CyberMoon reprezintă o confirmare a potențialului extraordinar pe care îl au tinerii atunci când talentul întâlnește educația de calitate, mentoratul și un mediu care încurajează excelența. Suntem mândri că
Universitatea de Vest din Timișoara a fost parte din parcursul acestei echipe și că am putut contribui la dezvoltarea competențelor care au făcut posibil acest succes. Titlul european și premiul pentru inovație demonstrează că investiția în educație, cercetare și tehnologie produce rezultate care depășesc granițele României și confirmă rolul universității ca actor activ în formarea noilor generații de inovatori și lideri ai societății bazate pe cunoaștere', a declarat, citat în comunicatul de presă, rectorul Universității de Vest, Marilen Gabriel Pirtea. AGERPRES
Sursa foto: Inspectoratul Scolar Judetean Timis/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn
Mihai Dimian: Lansăm un nou program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță miercuri lansarea unui nou program de burse postdoctorale, care are ca scop spijinirea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. ''Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universita
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu, care a combinat pictura murală cu atelierele pentru elevii de toate vârstele.
Raport: România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE în educație
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului 'Education at a Glance 2026', lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat d
Precizări ale Ministerului Educației și Cercetării privind concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct
Proba pentru evaluarea de competențe de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20
Ministerul Educației și Cercetării: 250 de propuneri de manuale pentru clasa a IX-a înscrise în licitație
Un număr de 250 de propuneri de manuale pentru clasa a IX-a au fost înscrise în procesul de licitație, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) a publicat raportul procedurii privind achiziția publică de manuale școlare destinate clasei a IX-a. 'Documentul a prim
România, locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Elevii români au ocupat locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2026, cu trei medalii de aur și una de bronz, informează Ministerul Educației și Cercetării. Au obținut medalii elevi Andrei Nemțișor, clasa a VIII-a, Colegiul Național 'Costache Negruzzi', Iași, medalie de aur absolut, cu cel mai mare punctaj a
Sorin Cîmpeanu - Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova
Rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Sorin Cîmpeanu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova, a anunțat instituția de învățământ superior. 'În Galeria de onoare a personalităților care dețin titlul de Doctor Honoris Causa al A
Rectorul Universității din Craiova: Inteligența artificială transformă deja felul în care învățăm, cercetăm și muncim
Rectorul Universității din Craiova, Cezar Ionuț Spînu, a declarat, luni, la deschiderea noului an universitar, că instituția trebuie să rămână conectată la transformările tehnologice și la spațiul academic european și internațional, subliniind că misiunea universității este să-i învețe pe studenți să gândească, să transforme informația î
Timiș: Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' a deschis anul academic într-un nou campus extins
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara și-a deschis porțile, luni, în noul campus, construit în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului, ca extensie a infrastructurii educaționale, care aduce zeci de spații pentru cursuri, cercetare, cazare, conferințe, activități sportive și recuperare medicală.
Ministerul Educației și Cercetării lansează un program de prevenire a analfabetismului funcțional și abandonului școlar
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni lansarea PRIMII - Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, un demers de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar pentru aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar. Potrivit unui comunicat remis presei, valoarea PRIMII, finanțat prin
Rectorul TUIASI, către boboci: A fi student în Iași, cel mai frumos cadou făcut tinereții voastre
Rectorul Universității Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iași, Dan Cașcaval, a transmis luni, în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar, că aceasta nu este doar o reluare a activității academice, ci un moment în care instituția de învățământ superior se schimbă și se dezvoltă, menționând totodată că 'a fi



