Președintele Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici: Avem o responsabilitate uriașă - aceea de a contribui la umanizarea societății
Președintele Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici (UMEC - WUCT), prof. dr. Jan De Groof, a transmis luni, de la Oradea, un mesaj de responsabilitate pentru profesorii catolici din întreaga lume.
'Mesajul meu pentru profesorii catolici din întreaga lume este unul al responsabilității și al speranței. Avem o responsabilitate uriașă: aceea de a contribui la reformarea și umanizarea societății, de a avea grijă de elevii cei mai vulnerabili și de casa noastră comună, așa cum au subliniat Papa Francisc și Papa Leon. Profesorii sunt cei mai importanți colaboratori în construirea unei lumi mai drepte, mai solidare și mai umane' a declarat, pentru AGERPRES, președintele UMEC.
Acesta a subliniat că este o mare bucurie și onoare să se afle la Oradea, un loc care demonstrează cât de importantă este educația pentru formarea valorilor autentice.
'Uniunea apreciază profund modelul educațional dezvoltat aici, deoarece educația nu înseamnă doar transmiterea cunoștințelor, ci și cultivarea demnității umane și a responsabilității morale. Din perspectivă catolică, educația are o dimensiune și mai profundă: aceea de a forma oameni capabili să contribuie la binele comun. Europa are nevoie de exemple precum Oradea - un model de cooperare între comunitate, stat și instituțiile educaționale, bazat pe respect și viziune pozitivă asupra viitorului', a mai precizat Jan De Groof.

De altfel, în discursul său, Jan de Grof, originar din Anvers - fostă Capitală Culturală Europeană în anii '90 - a lansat ideea ca Oradea să candideze pentru același titlu.
'Orașul acesta este o comoară, o frumusețe culturală care merită să fie mult mai cunoscută în Europa. De ce să nu luăm în considerare Oradea ca viitoare Capitală Culturală a Europei?', a întrebat el, adresându-se direct primarului. Propunerea a fost primită cu aplauze de participanți.
Oaspetele a participat luni, în sala mare a Primăriei Oradea, la deschiderea oficială a Conferinței internaționale a Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici (UMEC-WUCT), ce se desfășoară în perioada 23-27 mai. Întâlnirea a reunit 65 de profesori catolici din Europa, Asia și Africa, oficialități ecleziastice, academice și civile, alături de profesori și elevi din liceele catolice ale orașului - 'Don Orione', 'Iuliu Maniu' și 'Szent Laszlo', fiind prezidată de gazda evenimentului, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.

În deschiderea sesiunii inaugurale, artiștii Ovidiu Lazăr și Roxana Mureșan au interpretat un duet muzical în limba engleză și italiană.
În premieră, la întâlnire au participat și reprezentanți din Bulgaria, Ungaria și Slovacia - o extindere UMEC - WUCT salutată cu căldură de organizatori.
Nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, Giampiero Gloder, a transmis mesajul de susținere al Papei Leon al XIV-lea către profesorii catolici, subliniind că educația trebuie trăită ca 'misiune', menită să formeze caractere și să îi ajute pe elevi să depășească obstacolele vieții.
În discursul său, reprezentantul Vaticanului a evidențiat rolul profesorului în formarea integrală a persoanei, afirmând că 'educația nu înseamnă doar transmitere de cunoștințe, ci și cultivarea valorilor umane, spirituale și morale, într-o societate dominată tot mai mult de eficiență și tehnologie'. De asemenea, a atras atenția asupra impactului inteligenței artificiale și al mediului digital, apreciind beneficiile tehnologiei, dar avertizând că nimic nu poate înlocui relațiile umane autentice dintre profesori și elevi. El a cerut folosirea etică a noilor tehnologii, în slujba persoanei și a demnității umane.
Oficialul Vaticanului a apreciat faptul că statul român recunoaște rolul educativ și social al cultelor. În încheiere, el a descris educația drept 'un act de speranță și pasiune' și i-a încurajat pe profesori să își continue misiunea cu dedicare.
Episcopul romano-catolic de Oradea, Bocskei Laszlo, președinte al Conferinței Episcopilor din România (CER), s-a referit la faptul că 'misiunea creștină începe prin apropierea de Iisus și ascultarea adevărului Evangheliei', iar apoi continuă prin angajamentul activ de a transmite aceste valori mai departe, în special prin educație și formarea tinerilor. El subliniază că, într-o lume diversă și în schimbare, școala și educatorii creștini trebuie să găsească forme noi de a face credința vie și relevantă, construind comunități bazate pe dialog, valori și mărturisirea lui Hristos.
Primarul Florin Birta a subliniat că Oradea este 'un oraș multietnic, multicultural și multiconfesional, în care cele patru episcopii - greco-catolică, romano-catolică, reformată și ortodoxă - conviețuiesc în armonie'. El a evidențiat faptul că dezvoltarea orașului din ultimii ani s-a bazat pe colaborare, respect reciproc și unitate între comunități, indiferent de religie sau apartenență etnică.
Reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean, Liana Moruț, a menționat importanța promovării valorilor creștine în educația tinerilor, într-o societate aflată în continuă schimbare.
'Școala și Biserica reușesc să creeze punți între culturi și între popoare', a spus ea, exprimând convingerea că valorile creștine - iubirea, blândețea, răbdarea, respectul - sunt cele care îi ajută pe tineri 'să aibă rădăcini puternice, dar și aripi pentru viitor', a spus Liana Moruț.
Directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor, Cristina Avrigeanu, a evidențiat rolul celor peste 200 de consilieri școlari, logopezi și profesori de sprijin în susținerea copiilor pe întreg parcursul educațional, de la creșă până la finalizarea liceului. Ea a lansat un apel la cooperare sistemică, pornind chiar de la titlul întâlnirii.
'Nu putem face educație fără cooperare, pentru că educația se face în familie, în școală și în comunitate. Educația trebuie să fie 360 de grade', a spus ea, invitând organizațiile prezente la proiecte comune.
'A educa înseamnă a dărui pentru viitor. a educa înseamnă a dărui pentru viitor. Dragi profesori, sunteți extraordinari! Credeți că ceea ce semănați va rodi. Aveți răbdarea semănătorului. Iubiți-L pe Domnul ca model și, din lumina Lui, transmiteți-le elevilor care vă înconjoară în fiecare zi tot ce aveți mai bun. Îmi exprim bucuria pentru comuniunea pe care o trăim împreună și pentru dorința fiecăruia de a crește în credință și în unitate. Vă invit să rămânem uniți în aceeași lumină a credinței, până la următoarea noastră întâlnire. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!', a transmis, în cuvântul de încheiere, episcopul Bercea.
Conferința internațională a Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici are loc la invitația episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, sub genericul 'Educația ca misiune: colaborare și schimb de bune practici între statele membre'. Un rol important în organizare îl are preotul Paul Popa, din cadrul Biroului Pastoral al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, asistent spiritual pentru Europa în cadrul UMEC - WUCT și membru al Comitetului Executiv.
Evenimentul reafirmă angajamentul Bisericii pentru o educație bazată pe demnitate, responsabilitate și solidaritate. Pe durata celor cinci zile, programul include celebrări liturgice, sesiuni de lucru și întâlniri dedicate cooperării internaționale în educație, desfășurate în mai multe locații religioase și academice din Oradea, alături de vizite culturale și educaționale. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Sibiu, 22 oct /Agerpres/ - Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA.
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.












