logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vâlcea: Program Național de Educație Financiară, din septembrie în mai multe școli din Râmnic

Image

Programul Național de Educație Financiară pentru România, inițiat de Asociația de Studii și Prognoze Economico Sociale (ASPES) încă de anul trecut în București, cu scopul dezvoltării unei culturi financiare în principal în rândul tinerilor, a fost lansat marți și în Vâlcea, din toamnă elevii de la mai multe școli din Râmnicu Vâlcea urmând să învețe de la specialiști în domeniu cum să administreze eficient banii.



La evenimentul de lansare, care s-a desfășurat, marți, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea, au fost prezenți aproximativ 300 de elevi și profesori, care au dialogat deschis preț de câteva ore cu membrii echipei de management a acestui program, formată din profesori universitari, specialiști în finanțe și personalități din mediul economic, despre cum înțelegerea mecanismelor economice de bază și dezvoltarea unei culturi financiare solide îi pot ajuta în viața reală.



'Astăzi, instrumentele financiare au devenit din ce în ce mai complexe, astăzi realitatea pe care o trăim este diferită. Dacă am fost obișnuiți cu pușculița - și toți am trecut prin această etapă - astăzi vorbim deja despre carduri, despre mediul virtual financiar, vorbim despre sisteme financiare, vorbim de plasamente financiare. Mai mult decât atât, vârsta a început să nu mai fie neapărat un impediment și iată-ne astăzi actori ai vieții economico-sociale și ai piețelor financiare încă de la fragede vârste. Este bine. Ne bucurăm și vreau să vă spun că experiența mea în liceele din București a fost ceva extraordinar când încercam să discutăm despre economii și când primeam întrebări legate de piața financiară, despre obligațiuni, despre inflație. Lumea a evoluat și vrem să evoluăm cu dumneavoastră. Această evoluție nu mai poate fi una întâmplătoare. Nu mai putem învăța doar după niște manuale sau într-un format clasic contextualizat. Avantajul principal al acestui program este că abordăm integrat, atât în sistemul formal, cât și informal educația financiară', le-a transmis elevilor Răzvan Cătălin Dobrea, profesor universitar doctor la Academia de Studii Economice (ASE) din București.

El a subliniat că programul face parte din strategia națională de educație financiară, se adresează atât copiilor cât și adulților și va fi extins la nivelul întregii țări.

'De ce un program național? Pentru că una dintre cerințele pe care România încearcă și pe care trebuie să o îndeplinească, cu care România încearcă să se alăture țărilor din liga mare, OCDE, este cea legată de educația financiară și de modalitatea în care îndeplinim o serie de cerințe legate de educația financiară. Poate aceste inițiale nu vă spun foarte multe dumneavoastră la acest moment, dar vreau să vă atrag atenția că pe termen mediu și lung, acestea de fapt reprezintă garanția unui viitor economic sustenabil pentru România și pentru tot ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, la nivel național avem o strategie de educație financiară și aici, acest program, face parte din această strategie de educație financiară încercând să dezvolte anumite acțiuni concrete către cei mai tineri. Elementul de diferențiere a acestui program are în vedere un aspect foarte important și anume că ne adresăm în primul rând unei spectru foarte larg de participanți. Avem programe dedicate claselor V-VI, claselor VII-VIII, claselor IX-X, claselor XI-XII și așa mai departe. Asta înseamnă că am văzut în dumneavoastră potențialul de dezvoltare, nevoia pe care o aveți în mod real de informații, de cunoștințe și mai mult decât atât, că toate acestea vin într-un sistem complementar. De altfel ideea unui program de tipul acesta are o bătaie mult mai lungă și anume acest obiect este ca noi toți, parte a acestei comunități numită România, să fim mai buni, să fim mai înțelepți, să fim mai atenți, să știm să ne gestionăm mai bine resursele și nu doar resursele financiare', a mai spus Răzvan Cătălin Dobrea.

La rândul său, reprezentantul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Vlad Nicolaescu, a ținut să precizeze că educație financiară este importantă în dezvoltarea fiecăruia dintre noi, plus că va fi și mai importantă începând cu anul 2029, când România va participa pentru prima dată la evaluarea PISA de alfabetizare financiară.

'Cei de la OCDE ne anunță că nu contează neapărat câți bani câștigi, nu contează ce profesezi, ci contează foarte mult ce alegi să faci banii tăi și atunci, dincolo de definiții complicate vă definesc educația financiară ca fiind bazată pe trei piloni: echilibru, economii și investiții. Și pe lângă cei trei piloni, aș mai adăuga unul, chiar și în subsidiar, informarea corectă. Informați-vă în mod corect, inclusiv cu privire la aspecte din zona educației financiare. Și nu stăm bine la educație financiară. Asta știm, suntem pe ultimele locuri în Europa și se pune din ce în ce mai mult accent pe ceea ce înseamnă educație financiară. Nu știu dacă voi știți, dar din anul 2029 educația financiară, conform OCDE, va intra obligatoriu în testarea PISA și atunci este încă un semnal în plus pentru noi toți să abordăm acest subiect cu și mai multă seriozitate, cu și mai multă disciplină, cu și mai multă intensitate, astfel încât să reușim să creștem nivelul de educație financiară din România, indicator extrem de important atunci când măsori inclusiv dezvoltarea individuală și la nivel colectiv a unei țări', a adăugat coordonatorul Departamentului de Educație Financiară din cadrul ASF.

Elevii participanți s-au declarat încântați că un astfel de program de educație financiară se va desfășura în Râmnicu Vâlcea, fiind interesați să afle de la cum poate un tânăr să obțină stabilitate financiară pe termen lung, care sunt cele mai bune investiții și până la cum să împace dorințele cu resursele financiare de care dispun.

'Prezența noastră aici într-un număr atât de mare transmite un mesaj clar: suntem conștienți că pregătirea pentru viața reală a tinerilor din Vâlcea depășește băncile școlii și are nevoie de instrumente practice clare. Educația financiară nu este numai despre bani, bănci sau cifre. În esență, ea înseamnă libertate și siguranță. Este important să avem o formare sigură în acest domeniu', a spus vicepreședinta Consiliului Județean al Elevilor Vâlcea, Amalia Ioana Văduva.


Printre cei care au vorbit elevilor s-au mai aflat coordonatorul executiv al programului, Bogdan Petre, Dan Chitic, responsabil Educație Financiară ASF, profesorul universitar Adrian Mitroi, avocatul Cornel Tăbârță, Adrian Căruceru, expert în zona educației financiare, Călin Perpelea, consultant IT, și Șerban Huidu, expert în zona de asigurări.



Evenimentul a avut, de asemenea, o sesiune dedicată părinților, profesorilor, antreprenorilor și comunității locale.

Programul Național de Educație Financiară pentru România este derulat la Vâlcea de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale, Federația Națională a Părinților Edupart și Asociația pentru Promovarea Culturii și Educației Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: Ramona DINCĂ / AGERPRES

Afisari: 1377

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 22-10-2026 19:40

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.  

Educatie - Stiinta 22-10-2026 14:41

Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)

Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când

Educatie - Stiinta 22-10-2026 14:40

REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților

Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu

Educatie - Stiinta 22-10-2026 12:22

Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou

Educatie - Stiinta 22-10-2026 12:13

Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc

Educatie - Stiinta 22-10-2026 11:30

ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze

Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa

Educatie - Stiinta 22-10-2026 11:15

Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat

Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității

Educatie - Stiinta 21-10-2026 17:21

Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul

Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju

Educatie - Stiinta 21-10-2026 15:18

Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a

Educatie - Stiinta 21-10-2026 11:10

Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)

Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.

Educatie - Stiinta 20-10-2026 19:34

Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta

Educatie - Stiinta 20-10-2026 19:13

Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade

Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir

Educatie - Stiinta 20-10-2026 16:47

Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean

Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici

Educatie - Stiinta 20-10-2026 15:35

Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore

Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.

Educatie - Stiinta 20-10-2026 14:48

Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor

Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.