BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Bibliotecă unicat la Colegiul 'Transilvania', un loc în care icoanele întâlnesc cărțile
Colegiul Economic 'Transilvania' din Târgu Mureș ascunde între zidurile sale o încăpere cu o identitate neașteptată, unicat în instituțiile de învățământ, o bibliotecă amenajată într-un spațiu care a fost conceput inițial ca o capelă ortodoxă și decorată ca atare.
Pereții și tavanul sunt împodobiți cu picturi murale, iar altarul rămâne vizibil, transformând sala într-un spațiu rar întâlnit într-o instituție de învățământ, iar din această combinație a rezultat un colț de lectură cu totul aparte, în care spiritualitatea și cultura școlară se întâlnesc în mod surprinzător.
Directorul Colegiului Economic 'Transilvania' din Târgu Mureș, Gheorghiță Adrian Rucoi, a declarat pentru AGERPRES că sala a fost gândită inițial ca o biserică de cartier, iar mai apoi ca un cabinet de religie, într-o anexă construită în jurul anului 2009.
'Povestea e mai lungă. Spun doar din auzite că, în prima fază, s-ar fi dorit ca aici să fie chiar o biserică a cartierului. Până la urmă s-a renunțat la idee și, acum nu știu câți ani, a rămas ca un cabinet de religie și bibliotecă în același timp. Sala a fost construită undeva prin anul 2009, ca o anexă a clădirii școlii, dar până la urmă s-a transformat în bibliotecă (...) Prima oară am intrat aici în 2012, când am fost un an directorul adjunct la școlii, deci știam despre clădire, n-a fost o surpriză așa mare pentru mine', explică directorul colegiului, Gheorghiță Adrian Rucoi.
Deși biblioteca amenajată aici este mai mică decât cea principală, aflată în internat, sala servește ca spațiu multifuncțional pentru lectură, activități culturale și chiar ore de religie, fiind, în timp, interconectată cu clădirea școlii.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
'Acum este o bibliotecă mai mică, dar este și o sală în care organizăm o serie de activități. De fapt, biblioteca principală a școlii este la internatul cu școlar, în celălalt corp al clădirii, iar aici e singura noastră sală mai mare în care desfășurăm diverse activități. Deci e un fel de sală de lectură. Avem 836 de elevi, iar aici se mai țin ore de religie, activități pe diverse teme și nimeni nu are niciun fel de surpriză, fiindcă acum toți cunosc faptul că există o capelă la Liceul Economic. Cei care vin din afară ne întreabă ce este: bibliotecă, biserică, capelă? Cred că e de toate la un loc', a precizat directorul.
Elevii confirmă această primă impresie pe care o are sala asupra celor care îi trec pragul și fiecare își amintește modul în care a reacționat atunci când a intrat în capela-bibliotecă.
Bianca, din clasa a XI-a C, mărturisește că a fost surprinsă la prima vedere, dar că găsește această idee ca fiind extrem de creativă.
'Nu mai știu cum am reacționat, dar mi s-a părut un șoc, dacă stau și mă gândesc, că vin la liceu și văd pe tavan, pe pereți, peste tot, ceva ce găsești de obicei în biserică. Nu am intrat cu ezitare, însă a fost pur și simplu o mirare cumva. Mi se pare o idee creativă să fie aici o bibliotecă cu un astfel de decor. Este foarte creativ', a afirmat eleva.
Colega ei de clasă, Irina, își amintește că în primele zile de liceu toți erau uimiți și se întrebau dacă aici se țin slujbe religioase, considerând în același timp încăperea foarte frumoasă și specială.
'Eram la început de clasa a IX-a și țin minte că am venit să ne luăm manualele și cu toții eram foarte uimiți că avem așa ceva în liceu. Toată lumea s-a întrebat dacă se țin slujbe religoase aici. Era un pic ciudat fiindcă nu întâlnești în general în licee așa ceva. Dar totuși mi s-a părut foarte frumos. E o încăpere pe care nu o găsești oriunde, e mai specială', a afirmat Irina.
Alți liceeni spun că icoanele, reprezentările sacre și elementele tipice unei capele conferă acestei biblioteci o atmosferă solemnă, care stimulează o atitudine de respect în rândul dascălilor și al elevilor.
Pentru mulți dintre ei însă, combinația este inedită - o instituție laică care păstrează elemente religioase autentice și o școală cu profil economic, adică o relație directă între spiritual și material.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
'Această fuziune între patrimoniul religios și cel educațional transformă încăperea într-un punct de atracție al liceului', consideră cadrele didactice, care adaugă că trebuie vizitată și partea din spatele unui paravan de lemn, care păstrează elementele unui altar bisericesc.
Profesorii de la Colegiul Economic 'Transilvania' din Târgu Mureș au sugerat că amenajări similare nu ar fi complet unice, existând o serie de cabinete de religie oarecum decorate, în cel puțin o școală din oraș, dar că totuși acestea rămân excepții.
Aceștia spun că într-o vreme în care spațiile școlare sunt tot mai mult standardizate, această bibliotecă-capelă din Târgu Mureș rămâne un exemplu de adaptare creativă a unei încăperi, prin transformarea într-un colț de patrimoniu vizual, care invită atât la lectură, cât și la contemplare și conversație.
Elevii Colegiului Economic 'Transilvania' recunosc că împărtășesc opinia dascălilor lor și că percep acest spațiu mai degrabă ca pe o curiozitate frumoasă, decât ca pe un loc de excepție pentru practicarea exclusivă a cultului.
Învățământul economic are o istorie bogată la Târgu Mureș, începând cu anul 1907, însă Liceul Economic propriu-zis, care pregătea contabili, merceologi și vânzători în comerț, a fost înființat în anul 1966 ca unitate de sine stătătoare.
Din 1995, școala are denumirea de Grup Școlar Economic de Servicii Turistice și Hoteliere, având noi profile specifice economiei de piață: economic, comerț, turism și alimentație publică și administrație.
Începând cu semestrul II al anului școlar 2002-2003 s-a aprobat schimbarea denumirii Grupului Școlar Economic în Colegiul Economic 'Transilvania', având specializări în economie, administrație, turism și alimentație publică.
În perioada 2007-2008 clădirea principală a colegiului a fost consolidată, mansardată și reabilitată, printr-un proiect al Băncii Mondiale, cofinanțat de Guvernul României și Ministerul Educației și Sportului, devenind astfel o școală modernă și funcțională. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












