Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Baroul Vaslui pentru elevii de la Liceul 'Emil Racoviță'
Elevi de la Liceul 'Emil Racoviță' Vaslui au participat timp de două zile la Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Consiliul Școlar al Elevilor și Asociația The Community for Youth Education în parteneriat cu Baroul Vaslui.
În cadrul evenimentului, elevii au fost informați despre ce înseamnă profesia de avocat, secretele din spatele robei, arta argumentării și tacticile din sala de judecată. De asemenea, participanții au dezbătut subiecte complexe din societatea actuală, împărțiți în cinci completuri de judecată, dintre care trei de drept penal, unul de drept civil și unul de drept constituțional.
'Astfel de întâlniri au ca scop atât familiarizarea tinerilor cu aspectele de bază ale dreptului, având în vedere importanța unei minime educații juridice, cât și promovarea acestui domeniu. Ne dorim ca elevii să poată alege în cunoștință de cauză o eventuală carieră în drept și suntem aici să le ascultăm întrebările, să le răspundem și să-i îndrumăm. Am descoperit copii implicați, dornici să învețe, deschiși la experiențe noi. Ne propunem pe viitor și alte colaborări de acest fel cu instituțiile școlare vasluiene', a declarat, luni, pentru AGERPRES, decanul Baroului Vaslui, Marian Șenchiu.
Simularea proceselor în instanță s-a făcut cu sprijinul mai multor avocați din cadrul Baroului Vaslui. AGERPRES /(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Castelul Miko din Olteni se redeschide după restaurare; regizorul Edoardo Winspeare, prezent la inaugurare
Castelul Miko din localitatea Olteni, restaurat cu fonduri europene, își va redeschide porțile sâmbătă, 5 septembrie, urmând să găzduiască Muzeul Ecvestru Secuiesc. Inaugurarea va fi marcată și prin proiecția filmului italian 'Vita mia', regizat de Edoardo Winspeare, în care apar mai multe secvențe filmate în incinta acest
Olt: Activitatea din 16 unități de învățământ, relocată total sau parțial în alte spații în contextul reabilitărilor
Activitatea din 16 unități de învățământ va fi relocată parțial sau total în anul școlar 2026-2027, în condițiile derulării unor lucrări de reabilitare, numărul elevilor afectați fiind estimat la circa 1.380, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul școlar general al județului Olt, Mariana Gheorghe. În ma
Ministrul Educației: Trebuie să ieșim din cultura provizoratului directorilor; calendarul concursului pentru posturile vacante
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a îndemnat miercuri cadrele didactice cu experiență, competență și dorință de a conduce unități de învățământ să se pregătească în vederea concursului pentru cele peste 7.800 de posturi vacante de directori și directori adjuncți, susținând că un mandat obținut prin concurs înseamnă stabilitate, predictibi
Senat/ Comisia de învățământ: Examenul suplimentar de admitere la liceu - eliminat
Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, eliminarea prevederii privind examenul suplimentar de admitere la liceu, proiectul adoptat în acest sens urmând să intre în dezbaterea plenului, care este for decizional. În prezent, Legea 198/2023 privind Învățământului preuniversitar prevede că liceele po
Bihor/Alertă în învățământul dual: peste 12.000 de elevi de clasa a IX-a rămân fără bursă
Președintele Federației Patronale 'Dualis' și al Asociației Firmelor Bihorene (AFB), Dan Octavian, a declarat marți, pentru AGERPRES, că solicită o modificare legislativă, urgentă, pentru ca și elevii de liceu din sistemul dual să primească burse tehnologice. Potrivit acestuia, 12.368 de elevi care intră în clasa a IX-a la liceele tehnologice dua
Olt: Noul inspector școlar general al județului, Mariana Gheorghe, anterior adjunct al șefului ISJ
Funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Olt este ocupată, începând de marți, de Mariana Gheorghe, inspector școlar general adjunct până la finalul lunii august. Mariana Gheorghe a declarat marți, pentru AGERPRES, că în prima parte a acestei săptâmâni &ici
Bihor: Prima ''Școală Verde'' din mediul rural, finanțată prin PNRR, va fi inaugurată la Drăgești
Prima și singura ''Școală Verde'' din mediul rural bihorean va fi inaugurată duminică, 6 septembrie, în comuna Drăgești, fiind o investiție de circa 2,5 milioane de euro finanțată prin PNRR, a transmis, într-un comunicat, administrația locală. Noua școală a fost necesară pentru a îmbunătăți condițiile în
Bacalaureat 2027/ Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura între 12 și 23 aprilie
Probele de evaluare a competențelor la examenul de Bacalaureat de anul viitor se vor desfășura în perioada 12 - 23 aprilie, a informat marți Ministerul Educației și Cercetării. Probele scrise ale primei sesiuni de Bacalaureat sunt programate în intervalul 14 - 18 iunie. Astfel, între 12 și 14 aprilie vor fi eva
Cluj: O echipă a UBB reprezintă România la WorldSkills Shanghai 2026
O echipă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, formată dintr-un student și un cadru didactic ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), va reprezenta România la WorldSkills Shanghai 2026. 'Bogdan Nimerenco, student al Departamentului de Jurnalism și Media Digitală din cadrul FSPAC, și
Gala Premiilor pentru Directorii Anului/ Peste 70 de directori de școli - în etapa regională
Peste 70 de candidaturi ale directorilor și directorilor adjuncți din școlile din țară au ajuns în etapa regională a celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, organizată de Asociația pentru Valori în Educație (AVE). Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, între 2 și 18 septembrie, candidații vor fi evaluați
Iași: UAIC a demarat o nouă sesiune de admitere
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat că, în perioada 1-3 septembrie, demarează o nouă sesiune de înscriere la studii universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs aproximativ 2.400 locuri rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie. Potrivit sursei ci
Iași: UAIC a primit o donație de 180 de cărți dedicate Japoniei, prin proiectul READ JAPAN
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a primit, luni, o donație de 180 de volume dedicate Japoniei prin proiectul READ JAPAN, gestionat de Nippon Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România. La eveniment au fost prezenți ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, rectorul Universită
Brașov: Numărul 'bobocilor' de școală din municipiul reședință a crescut cu aproape 700 în 16 ani
Numărul copiilor care ajung pentru prima dată în băncile școlilor din municipiul Brașov a crescut cu aproximativ 700 în 16 ani, reiese din datele programului 'Primul ghiozdan', derulat de mai bine de un deceniu și jumătate de Primăria Brașov. Anul acesta, Direcția de Asistență Socială (DAS), prin care se derulează programul
Peste 30 de licee din România vor participa la concursul anual 'Juvenes Translatores'
Un număr de 33 de licee din România vor fi selectate pentru a participa la concursul anual 'Juvenes Translatores', care se adresează elevilor în vârstă de 17 ani din toate statele membre ale Uniunii Europene. Comisia Europeană, prin Direcția Generală Traduceri, lansează ediția 2026-2027 a concursului anual 'Juvenes Translatores
Dimian, despre concursul separat de admitere în clasa a IX-a: Parlamentul să decidă cât mai rapid
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a venit cu o serie de precizări privind concursul separat de admitere în clasa a IX-a, afirmând că este important ca Parlamentul să decidă cât mai rapid dacă prevederea adoptată în 2023 rămâne în vigoare, este abrogată sau prorogată. El a arătat, într-o postare pe Faceboo










