Bihor/Stephen Clark, la Oradea: Dezinformarea amenință democrația europeană și încrederea publică
Directorul Direcției pentru Birouri de Legătură din cadrul Direcției Generale pentru Comunicare a Parlamentului European, Stephen Clark, a declarat miercuri, la Universitatea din Oradea, că dezinformarea reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru democrația europeană și pentru încrederea cetățenilor în instituții și mass-media.
Oficialul european a participat, alături de șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în Romania, la un eveniment organizat în aula magna a universității, în cadrul programului UniPE, dedicat dezbaterilor despre integritate, inteligență artificială și combaterea informațiilor false.
În debut, prorectorul Sorin Șipoș a subliniat rolul internaționalizării și al spiritului critic în educație, arătând că Universitatea din Oradea își asumă activ valorile europene și formarea tinerilor într-o lume complexă, instituția academică având, anul trecut, cel mai mare buget din țară, pe proiecte Erasmus+, în acorduri cu peste 780 de universități din 123 de țări.
'Mobilitățile Erasmus joacă un rol important în formarea intelectuală a tinerilor noștri, dar mai înseamnă și demantelarea stereotipurilor, a imaginilor negative, a dezinformării și a tot ce încearcă să submineze coeziunea europeană. Este un eveniment foarte important și pentru Universitatea din Oradea, pentru studenții universității din Oradea, pentru elevii din Oradea, fiindcă, știți, trăim într-o epocă plină de provocări și trebuie să-i pregătim pe tineri să poată să privească cu spirit critic aceste informații care ne asaltează din toate direcțiile și din toate domeniile. Și spiritul critic este cea mai bună soluție, cel mai bun antidot pentru ca ei să gândească înainte ca să reacționeze emotiv și sentimental, fiindcă, de fapt, pe acest tip de informație se pedalează acum să creeze emoție, stare de spirit și, sigur, lumea să meargă într-o anumită direcție', a declarat, pentru AGERPRES, prorectorul Sorin Șipoș.
La a doua sa vizită în Oradea, după circa 14 ani, Clark a remarcat schimbările majore prin care a trecut orașul în ultimii ani și a subliniat contribuția Uniunii Europene la dezvoltarea acestuia. 'Arată ca un oraș european', a spus el, apreciind energia și ideile tinerilor prezenți la eveniment.
În discursul său, acesta a avertizat că democrația europeană se află 'sub asediu', atât prin războiul din Ucraina, cât și prin atacurile asupra încrederii publice. Oficialul a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina, afirmând că invazia rusă reprezintă un atac direct asupra valorilor democratice.
Stephen Clark a atras atenția și asupra impactului rețelelor sociale și al algoritmilor digitali, despre care spune că favorizează răspândirea dezinformării și izolarea utilizatorilor în 'bule' informaționale. El a amintit măsurile adoptate de Parlamentul European privind integritatea informației, susținerea presei independente și reglementarea inteligenței artificiale și a platformelor digitale.
'Nu trebuie să credem tot ce vedem, dar trebuie să învățăm să distingem adevărul și să ne implicăm', a transmis Clark, subliniind că educația și implicarea cetățenilor sunt esențiale în combaterea fenomenului.
'Pentru Parlamentul European este important ca oamenii și în special tinerii să știe ce face Parlamentul European, să știe cum contribuie legislația adoptată de Parlamentul European la bunăstarea oamenilor. De asemenea, Parlamentul reglementează inclusiv în domenii care sunt acum de mare actualitate, cum ar fi reglementările în domeniul inteligenței artificiale. De asemenea, un alt obiectiv foarte important pentru noi este participarea democratică. Aceasta înseamnă nu numai să participăm la alegeri, fie că sunt alegeri naționale, fie că sunt alegeri europene, ci înseamnă să fim activi și informați în fiecare zi, ca să putem să luăm deciziile corecte', a declarat, pentru AGERPRES, șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în Romania, Mădălina Mihalache.
Potrivit acesteia, dezvoltarea gândirii critice și educația media reprezintă instrumente esențiale pentru combaterea manipulării informaționale, inclusiv în contextul utilizării inteligenței artificiale și al răspândirii rapide a conținutului pe platformele sociale.
'Cred că una dintre cele mai importante provocări cu care ne confruntăm în această perioadă este desigur integritatea informației, felul în care informația poate fi manipulată, dezinformarea, evident. Încercăm să facem eforturi în acest sens. Sunt multe măsuri reglementări pe care Parlamentul European dorește să le adopte, dar cred că esențial în acest domeniu este ca oamenii să se educe în sensul judecății critice cu privire la informația pe care o găsesc pe platformele sociale sau pe telefoane, a mai declarat Mădălina Mihalache.
La dezbaterea din seria 'UniPE: Parlamentul European în dialog cu studenții' cu tema 'Informația în era inteligenței artificiale și a rețelelor sociale' au luat cuvântul și prorectorul universității, Sorin Șipoș, coordonatoarea programelor de combatere a dezinformării, Expert Forum, Mădălina Voinea, program manager Funky Citizens, Matei Vrabie și Răzvan Szabo, de la Biroul de Legătură al PE în România.
În cursul zilei, va mai avea loc, tot la universitate, o întâlnire cu reprezentanți ai șapte școli-ambasador din regiune, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Stephen Clark, cel care coordonează rețeaua școlilor-ambasador din Europa. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












