Universitatea din București lansează seria de conferințe 'Știința la scenă deschisă'
Universitatea din București a anunțat joi lansarea seriei de conferințe 'Știința la scenă deschisă', prima ediție a acestui proiect fiind programată marți, 17 martie. Inițiativa are ca scop apropierea publicului larg de cultura științifică.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, evenimentul o va avea invitată pe Carmen Chifiriuc, cercetătoare și cadru didactic la UB, care va susține conferința '90% microbi. Cine are grijă de cine? Lecții pentru sănătatea noastră și a Planetei'.
Conferința va fi organizată de Universitatea din București în colaborare cu Asociația 'SciPublic Forum' și va avea loc în Sala 'Media' a Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București, participarea fiind gratuită, în limita a 120 de locuri.
'Conferința face parte din Programul de Comunicare a Științei, proiect în care Universitatea din București organizează conferințe tematice, dezvoltă serii multimedia de popularizare a cercetării - Doza UB de știință, microSCOP: cercetător UB la microfon, Proiect sub lupă, Întâlnirile ICUB sau discuții cu SKEPSIS și realizează conținut editorial - articole, interviuri, reportaje audio / video pe platformele proprii', afirmă sursa citată.
Evenimentul de marți va evidenția modul în care microorganismele au modelat evoluția vieții pe Pământ, subliniind că echilibrul dintre microorganisme și organismul-gazdă este esențial pentru sănătatea individuală și colectivă.
'Dincolo de informațiile științifice, întâlnirea propune o schimbare de perspectivă: trecerea de la ideea că omul este separat și dominant în raport cu natura, la o viziune integrativă de tip One Health, în care sănătatea umană, sănătatea animalelor și echilibrul mediului sunt strâns interconectate', arată sursa citată.
Invitații conferințelor din seria 'Știința la scenă deschisă' sunt profesori, cercetători și personalități din diferite domenii ale științei.
Conferința va debuta cu o prelegere de aproximativ 20 de minute dedicată clarificării conceptelor esențiale, urmată de o primă sesiune scurtă de întrebări, de 5 minute, menită să fixeze ideile-cheie. În continuare, invitații vor propune o secțiune aplicată, de aproximativ 15 minute, în care conceptele discutate vor fi ilustrate prin exemple concrete, studii de caz sau situații relevante pentru viața de zi cu zi. Evenimentul se va încheia cu o amplă sesiune de întrebări și răspunsuri, de aproximativ 40 de minute, încurajând participarea activă a publicului și aprofundarea temelor de interes. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.
Bihor: Profesorul universitar Paul Magheru propune 'educație religioasă', nu 'religie', ca disciplină obligatorie
Profesorul universitar doctor Paul Magheru îi propune, într-o scrisoare deschisă, ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, ca disciplina predată în școli să nu se mai numească 'religie', ci 'educație religioasă', și să devină obligatorie în toate ciclurile și filierele învățământului preuniversitar.
Cluj: Universitatea 'Babeș-Bolyai' a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro, în cadrul celei mai prestigioase competiții europene de cercetare 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat un nou proiect de tip 'ERC Advanced Grant' în cadrul celei mai
Arad: Elevii revin, din toamnă, în clădirea Colegiului de Arte, modernizată cu 26 milioane de lei
Cei aproximativ 1.000 de elevi ai Colegiului de Arte ''Sabin Drăgoi'' Arad revin, din toamnă, în școala lor, după ce în ultimul an au învățat în alte clădiri, lucrările de modernizare a liceului fiind în curs de finalizare, în urma unui proiect de 26 de milioane de lei. Primăria Arad a anunța











