Cluj: UBB a alocat peste 40 de milioane de lei pentru susținerea financiară a studenților în perioada 2023-2025
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca informează că, în perioada, 2023-2025, a alocat peste 40 de milioane de lei pentru susținerea studenților săi.
'Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au beneficiat de sprijin constant din partea universității, aceasta alocând, doar în ultimii trei ani, peste 40 de milioane de lei din veniturile proprii pentru susținerea, sub diferite forme, a studenților ei. În acest sens, doar în perioada 2023-2025, studenții UBB au primit din partea universității sprijin financiar de peste 40 de milioane de lei sub forma burselor suportate din fondurile proprii ale UBB, a asistenței sociale și a fondurilor alocate pentru sprijinirea proiectelor studențești', se arată într-un comunicat trimis luni de UBB.
Potrivit sursei citate, conform rapoartelor financiare, 20,6 milioane de lei au fost alocați de UBB pentru bursele suportate din venituri proprii în ultimii trei ani, în timp ce, în aceeași perioadă, pentru susținerea proiectelor studențești au fost alocați peste 4 milioane de lei, iar pentru asistența socială suportată tot din veniturile proprii ale Universității s-au alocat peste 17 milioane de lei.
UBB mai arată că susținerea studenților va continua și în perioada următoare, atât sub forma burselor, a asistenței sociale, a implicării financiare în proiectele studențești, dar și a reducerilor acordate la taxele de școlarizare și facilități. La aceste fonduri se adaugă sumele alocate de universitate pentru acoperirea facturilor pentru utilitățile pe care studenții cazați în cămine nu trebuie să le achite, fapt care reduce consistent costurile vieții.
'Confortul studenților reprezintă una dintre prioritățile noastre, astfel încât încercăm în mod constant să venim în sprijinul lor, atât prin facilitățile pe care le oferim la nivel de condiții de trai - cazare, masă, opțiuni de petrecere a timpului liber -, cât și prin susținerea financiară pe care o acordăm permanent, sub diferite forme', arată reprezentanții conducerii UBB, citați în comunicat. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.
Bihor: Profesorul universitar Paul Magheru propune 'educație religioasă', nu 'religie', ca disciplină obligatorie
Profesorul universitar doctor Paul Magheru îi propune, într-o scrisoare deschisă, ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, ca disciplina predată în școli să nu se mai numească 'religie', ci 'educație religioasă', și să devină obligatorie în toate ciclurile și filierele învățământului preuniversitar.
Cluj: Universitatea 'Babeș-Bolyai' a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro, în cadrul celei mai prestigioase competiții europene de cercetare 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat un nou proiect de tip 'ERC Advanced Grant' în cadrul celei mai
Arad: Elevii revin, din toamnă, în clădirea Colegiului de Arte, modernizată cu 26 milioane de lei
Cei aproximativ 1.000 de elevi ai Colegiului de Arte ''Sabin Drăgoi'' Arad revin, din toamnă, în școala lor, după ce în ultimul an au învățat în alte clădiri, lucrările de modernizare a liceului fiind în curs de finalizare, în urma unui proiect de 26 de milioane de lei. Primăria Arad a anunța











