Galați: Gala 'Girls in STEAM', un eveniment dedicat fetelor pasionate de știință și inovație
Echipa de robotică 'ByteForce' a Colegiului Național 'Vasile Alecsandri' din Galați organizează miercuri, 11 februarie, cea de-a doua ediție a Galei 'Girls in STEAM', un eveniment educațional dedicat promovării egalității de șanse și încurajării fetelor să urmeze cariere în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii.
Gala este organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Femeilor și Fetelor în Știință și face parte din proiectul educațional 'Romanian Girls in STEM', inițiat și coordonat de echipa ByteForce, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, instituție parteneră și gazdă a evenimentului.
Proiectul își propune să creeze un spațiu de dialog între eleve, studente, specialiști din domeniile STEAM, cadre didactice și membri ai comunității locale.
Ediția din acest an are o semnificație specială, marcând zece ani de activitate a Asociației 'Nație prin Educație', precum și 10 ani de implicare a echipei 'ByteForce' în educația STEM și robotică.
'În cadrul evenimentului, specialiste din domenii tehnice și artistice, alături de tinere aflate la început de drum, vor împărtăși experiențe reale din parcursul lor educațional și profesional, vor vorbi despre provocări, alegeri și oportunități, oferind modele de inspirație pentru generațiile tinere interesate de aceste domenii.
Gala promovează ideea că educația STEAM este accesibilă tuturor tinerelor pasionate de învățare și inovație și are ca slogan: 'Girls building the future byte by byte', subliniind rolul esențial al educației în construirea unui viitor echilibrat și incluziv', a transmis Universitatea 'Dunărea de Jos'.
Gala 'Girls in STEAM' este organizată în parteneriat cu Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați și cu sprijinul Primăriei municipiului Galați.
Publicul țintă este format în special din eleve de gimnaziu și liceu, însă participarea este deschisă tuturor celor interesați de educație și dezvoltare personală, accesul fiind gratuit.
Echipa 'ByteForce' face parte din Programul Național de Educație STEM FIRST Tech Challenge, organizat de Asociația 'Nație prin Educație', program care reunește peste 220 de echipe din întreaga țară și implică anual peste 5.000 de elevi și mentori.
Asociația 'Nație prin Educație' este o organizație non-profit fondată în 2016, care promovează și susține educația STEM și STEAM prin competiții regionale și naționale dedicate elevilor de liceu. AGERPRES/(AS - redactor Ecaterina Ignat, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Universitatea 'Dunărea de Jos'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SNSPA a lansat Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat marți Centrul interdisciplinar de cercetare și politici publice privind adicțiile în rândul tinerilor. Noua structură academică este dedicată studierii acestui fenomen și fundamentării unor politici publice eficiente în domeniul prevenției, intervenției și reintegrării soc
MEC: Memorandum privind continuarea implementării în România a programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 - 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global. Potriv
Mureș: Memorandum de Înțelegere pentru cooperare academică și medicală între UMFST și Universitatea din Klaipeda
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' (UMFST) din Târgu Mureș și Universitatea din Klaipeda, Lituania, au pus, marți, bazele unui parteneriat academic strategic, în urma semnării unui Memorandum de Înțelegere de către rectorii celor două instituții, prof. dr. Leonard Azamfirei și prof. dr. Arturas Ra
S-a lansat Ghidul Național al Studentului
Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.
România și Comisia Europeană discută la București reformele și prioritățile cercetării și inovării
Autoritatea Națională pentru Cercetare - România, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează marți Dialogul Consolidat (Enhanced Dialogue), un eveniment dedicat stadiului actual al sistemului românesc de cercetare și inovare și direcțiilor de politică publică pentru perioada următoare.
Tehnologii, proiecte și idei care schimbă orașele, prezentate la Smart City Highlights - Politehnica București
Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în administrația publică, digitalizarea serviciilor și accesarea fondurilor pentru transformarea digitală, securitatea cibernetică, mobilitatea urbană inteligentă și utilizarea roboților autonomi în comunități sunt teme care vor fi abordate la cea de-a doua ediție a Smart City Highlights, eveniment organi
Iași: UMF 'Gr.T.Popa', gazda Conferinței bianuale a Alianței EduCare 5.0
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Grigore T. Popa' din Iași informează că în perioada 7 - 11 octombrie găzduiește Conferința bianuală a Alianței EduCare 5.0, care reunește în prezent 10 instituții de învățământ superior din nouă țări europene. Potrivit sursei citate, întâlnirea reprezintă un important mome
Politehnica București oferă sesiuni de pregătire gratuite la matematică, fizică, informatică
Politehnica București va oferi, începând cu 10 octombrie, sesiuni gratuite de pregătire, pentru admitere, la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile se vor desfășura în format fizic. 'Pe 10 octombrie, începem pregătirile la Matematică, Fizică și Informatică. Sesiunile sunt gratuite și se desfășoară fizic, î
Ziua Educației/Costoiu: Educația e tratată ca o cheltuială incomodă, profesorii sunt nevoiți să lupte zilnic cu lipsuri, constrângeri
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a transmis luni, de Ziua Mondială a Educației, un mesaj de recunoștință pentru cadrele didactice și a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă
Studiu World Vision: Jumătate dintre liceeni cer mai multe competențe practice
Școala îi ajută pe copii să învețe, dar îi pregătește mai puțin pentru viața adultă, jumătate dintre liceeni solicitând mai multe competențe practice, relevă un studiu al World Vision România. Potrivit unui comunicat al organizației transmis luni AGERPRES, jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor prac
Ziua Educației/ Tulcea: CNSAS subliniază rolul educației, în contextul actual
Vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor, a subliniat, pentru AGERPRES, importanța educației și a dialogului, pentru ca tinerii să nu fie supuși dezinformării și manipulării, în contextul în care instituția pe care o reprezintă este la limita supraviețuirii și deține una dintre cele mai b
Bihor: Student al Universității din Oradea, premiat de NATO pentru un documentar despre penele de curent
Studentul Universității din Oradea Aris Dejeu, de la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, a obținut locul al treilea și premiul publicului la concursul internațional 'How Prepared Am I for a Blackout', organizat de NATO Energy Security Centre of Excellence, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea. Competiția, desf
Jinga: Pacientul va continua să caute ceva ce niciun algoritm nu poate înlocui - încrederea într-un om
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București, Viorel Jinga, le-a transmis luni viitorilor medici că profesia aleasă presupune nu doar cunoștințe și performanță, ci și răbdare, responsabilitate, empatie și capacitatea de a vedea omul dincolo de boală. În mesajul adresat studenților la festi
Ziua Educației/ Hancescu (FSLI): Învățământul românesc traversează o perioadă dificilă și e supus unor presiuni uriașe
Învățământul românesc traversează ''o perioadă dificilă'' și este supus unor ''presiuni uriașe'', iar angajații din educație se confruntă cu probleme precum subfinanțarea sistemului, promisiuni salariale neîndeplinite, incertitudini privind reformele, dar și cu birocrația, afirmă președintele Federației Sindicat
Noul an universitar se deschide la UMF ''Carol Davila''; din cei 15.000 de studenți, 3.000 sunt ''boboci''
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'' din București organizează luni, în Amfiteatrul ''George Emil Palade'' din incinta Palatului Facultății de Medicină, deschiderea noului an universitar pentru cei peste 15.000 de studenți mediciniști, dintre care 3.000 sunt ''boboci''.









